O nouă avertizare energetică la adresa Guvernului de la Chişinău; Instituția nu asigură independenţa ANRE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Secretariatul Comunităţii Energetice îndeamnă Republica Moldova să aplice legislaţia comunităţii la elaborarea metodologiilor tarifare şi a iniţiat o nouă cauză contra ţării noastre, a doua în ultimele 20 de zile.

Pe 13 noiembrie 2017, Secretariatul Comunităţii Energetice a trimis o scrisoare conducerii Republicii Moldova în care anunţă despre deschiderea cauzei ECS-9/17, se arată într-un comunicat al acestei instituţii internaţionale.

„În urma analizei unei modificări recente a metodologiei privind tarifele de distribuţie a energiei electrice, Secretariatul şi-a format opinia preliminară conform căreia Moldova nu a implementat prevederile şi principiile relevante ale legislaţiei comunitare privind energia, în special în ceea ce priveşte reflectarea costurilor şi independenţa autorităţii de reglementare”, afirmă Secretariatul Comunităţii Energetice, potrivit mold-street.com.

Potrivit instituţiei, scopul acestei etape iniţiale în cadrul procedurii este de a oferi Republicii Moldova posibilitatea de a reacţiona la acuzaţiile de nerespectare a legislaţiei comunitare privind energia şi de a permite secretariatului să stabilească întregul context de fapt şi juridic al cazului.

„În conformitate cu articolele 7 şi 17 din Regulamentul de procedură pentru soluţionarea litigiilor, părţilor interesate li se poate acorda acces la dosar şi pot prezenta Secretariatului observaţii scrise cu privire la acest caz în cursul procedurii preliminare”, mai precizează Secretariatul Comunităţii Energetice.

Potrivit experţilor, metodologia revizuită afectează recuperarea costurilor operatorului reţelei de distribuţie în domenii precum pierderile de reţea, rata riscului de ţară în calcularea mediei ponderate a costului capitalului şi costul prelungirii duratei de viaţă a activelor.

Moldova nu respectă Directivele UE

Din cauza acestor modificări a fost iniţiat şi un nou litigiu de către cel mai mare şi singurul operator privat de distribuţie Gas Natural Fenosa.

Tudor Copaci, directorul general al ANRE a recunoscut existenţa unui astfel de litigiu, dar a respins acuzaţiile că modificările la Metodologia tarifară ar fi afectat recuperarea costurilor companiei.

„Modificările au fost efectuate în conformitate cu noua lege a energiei electrice. Or ea ne obligă ca în termen de 24 luni de la intrarea în vigoare să aducem actele sale normative de reglementare în concordanţă cu această”, a precizat directorul ANRE.

Materialul integral poate fi citit aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...