/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Copii unei grădinițe din Capitală au primit la dejun mâncare cu insecte. Directoarea instituției, sancționată

missing
15 noiembrie 2017, ora 16:02

Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului Municipal Chișinău spune că s-a format o comisie care a verificat loturile de hrișcă livrate de agentul economic SRL „Prodagrotrade” la Grădinița nr.157 (la data de 06.10.2017 – 50 kg și la data de 02.11.2017 – 50 kg). În urma verificării s-a constatat că ambele loturi conțineau impurități sub formă de gâze. „Hrișca care conține insecte este ambalată în pachet cu marca „Sofi”, producător „Moldagroproduct” SRL. Lotul dat a fost supus restricție, sigilat, prelevate probe și urmează a fi întors producătorului de către angajații ANSA până la luarea deciziei”, se arată în comunicatul direcției.

Direcția generală precizează că pe 8 noiembrie în cadrul Grădiniței nr.157 a fost efectuat un control la care s-au mai depistat unele încălcări în procesul de alimentare a copiilor.Astfel, ținând cont de actele de constatare a rezultatelor verificărilor de la 8 și 14 noiembrie precum și de nota explicativă a directorului interimar al grădiniței, Mariana Sclifos, DGETS a decis sancționarea disciplinar a acesteia, conform prevederilor Codului Muncii și legislației în vigoare.

În conformitate cu cadrul normativ în vigoare, directorul instituției de învățământ este responsabil de întreaga activitate educațională în instituția de învățământ pe care o conduce și este obligat să execute toate regulamentele, ordinele, circularele emise de Ministrul Educației și Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Ministrul sănătății, și să coordoneze activitățile care se desfășurată în cadrul instituției cu organele ierarhice superioare acesteia, după caz.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram