Potrivit Ministerului Unificării de la Seul, în acest an, până în prezent, au fost înregistrate 880 de cazuri de trecere ilegală a graniţei intercoreene. Majoritatea dintre oamenii care au fugit din Coreea de Nord au vârsta curpinsă între 20 şi 39 de ani, conform informaţiilor oficiale. Cele mai multe persoane sunt femei.

Exemplele de dezertări, precum cel de luni, sunt destul de rare. Agenţia Yonhapnotează că, între ianuarie şi august 2017, doar 3,5% dintre refugiaţii nord-coreeni provin din armată sau din administraţia guvernamentală de la Phenian.

Mai mult de 75% dintre refugiaţi provin din două provincii din apropiere de segmentul de frontieră cu China – Hamgyong şi Ryanggang.

„Majoritatea fug din cauza sărăciei. Dar trebuie să fim atenţi la un fenomen: faptul că şi cei care au o situaţie stabilă în Coreea de Nord aleg să evadeze din ţară”, a explicat pentru Yonhap un parlamentar sud-coreean, Park Byeong-seug.

Un raport ONU din luna martie a acestui an preciza că mai mult de 10 milioane de nord-coreeni suferă de malnutriţie. O amintire comună a multor refugiaţi din Nord este aceea a foametei care i-a împins să mănânce iarbă de pe marginea drumurilor, coji de copac, pudră de porumb şi chiar ciuperci otrăvitoare.

Salariul mediu al unui nord-coreean este de 1-2 dolari/ lună, potrivit NK News.

Cum se evadează din Coreea de Nord?

Cei care nu vor să se aventureze prin Zona Demilitarizată (opţiunea ieftină, dar şi cea mai periculoasă), au o altă variantă, însă foarte scumpă şi extrem de obositoare: călăuzele. Multe dintre călăuze fac parte chiar dintre refugiaţii nord-coreeni. Câteva mii de dolari, atât costă evadarea prin culoarul chinez.

Refugiaţii sunt ajutaţi să traverseze râul Mekong pentru a pătrunde în Thailanda, se arată într-o amplă investigaţie din Washington Post. Urmează un drum de 80 de ore prin Vietnam, de-a lungul frontierelor crepusculare cu Laos şi Myanmar.

Alţi nord-coreeni aleg provincia autonomă Changbai, despărţită de Coreea de Nord prin râul Tumen. Changbai este adesea punctul de pornire pentru cei care vor să ajungă în Coreea de Sud şi sunt dispuşi să parcurgă o călătorie epuizantă de şase săptămâni.

Însă evadările nu se petrec doar prin intermediul unui sistem de călăuze, ci şi cu ajutorul activiştilor sud-coreeni. De obicei, operaţiunile de evadare sunt organizate de NAUH, o organizaţie pentru drepturile omului. Unele evadări sunt finanţate de fundaţii creştine, subliniază Washington Post.

„Trebuie să ştim cu exactitate locaţia punctelor de control, ca să le putem spune când şi cum să treacă (frontiera – n.r.)”, a declarat pentru Washington Post un activist sud-coreean din NAUH, Kim Sang-hun. „Pot fi arestaţi oriunde şi oricând. Deci, pentru a-i aduce în siguranţă, trebuie să cunoaştem birocraţia locală şi modalităţile prin care o putem evita”, a adăugat Sang-hun.

„Calea ferată subterană”

O altă poartă spre libertate este cunoscută sub denumirea de „calea ferată subterană” a Asiei. Această rută feroviară, este, de fapt, o reţea ascunsă de transport a contrabandiştilor.

Într-un interviu oferit în 2012 publicaţiei NPR, Melanie Kirkpatrick, autoarea cărţii Escape from North Korea, explica în ce fel decurge o astfel de odisee. Primul lucru pe care îl face orice persoană nord-coreeană când pune piciorul pe teritoriul Chinei este acela de a „îmbrăca imediat haine chinezeşti”. 

„În cazul femeilor”, sublinia Kirkpatrick, „acestea sunt învăţate cum să-şi aplice machiajul” ca să devină nişte „replici credibile” ale femeilor din China.

„De multe ori, ele sunt ţinute într-o casă timp de câteva luni, astfel încât să poată câştiga în greutate... Ca să se piardă mai bine” printre femeile chineze atunci când va începe lunga călătorie spre Sud.

Oraşul de frontieră Dandong. Există aici un hotel de douăzeci de etaje (Life’s Business Hotel) despre care se spune că adăposteşte un „cuib” de spioni nord-coreeni plecaţi pe urmele celor care evadează din Coreea de Nord. Deghizaţi în rolurile unor oameni de afaceri, agenţii lui Kim Jong-un folosesc hotelul pentru a colecta informaţii despre refugiaţi. Angajaţii hotelului resping afirmaţia că deservesc ca sediu de operaţiuni al serviciilor secrete nord-coreene. Amprenta estetică a hotelului indică însă altceva: pereţii sunt plini de reproduceri ale Podului Prieteniei Sino-Coreene, iar sala de mese este zilnic înţesată de oaspeţi nord-coreeni. Mulţi dintre aceştia poartă în piept insigne pictate realist-socialist cu chipurile lui Kim Il-sung şi Kim Jong-il.