Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.11.2017

Perioada de evaluare a activității miniștrilor și funcționarilor publici delegați de PDM se va încheia la 19 decembrie curent, iar ulterior vor avea loc remanieri

Perioada de evaluare a activității miniștrilor și funcționarilor publici delegați de PDM se va încheia la 19 decembrie curent, iar ulterior vor avea loc remanieri

Modul în care instituţiile statului sunt pregătite pentru sezonul rece, pentru eventualele situaţii de urgenţă care ar putea apărea, dar şi atitudinea pe care reprezentanţii PDM trebuie să o aibă pentru rezolvarea operativă a problemelor semnalate de cetăţeni, a fost discutat în şedinţa săptămânală a Partidului Democrat, formaţiune responsabilă de actul de guvernare.

Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a declarat ulterior în cadrul briefingului de presă că şefilor de instituţii li s-a solicitat să aibă o abordare cât mai responsabilă în administrarea acestei perioade, aşa încât cetăţenii să fie cât mai puţin afectaţi de pe urma unor eventuale situaţii provocate de iarna grea care se anunţă.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne urmează să vină cu o soluţie alternativă pentru sancţionarea şoferilor care parchează neregulamentar. ”Sunt nemulţumiri din partea şoferilor, dar şi din partea cetăţenilor. Problema este mai acută în Chişinău, unde locuitorii sunt afectaţi de parcările neregulamentare, iar şoferii trebuie să aştepte uneori ore întregi până vine agentul rutier pentru întocmirea procesului verbal şi returnarea plăcuţelor de înmatriculare pentru a se deplasa mai departe”, a remarcat Gamurari. În acest sens ar putea fi nevoie de unele modificări legislative, subiectul urmând să fie analizat mai departe la Guvern şi să fie soluţionat.

La şedinţa săptămânală s-a discutat şi despre includerea în Constituţie a sintagmei de limbă română, un subiect dezbătut activ în ultima perioadă. ”Opiniile au fost diverse şi nu există o poziţie unică. Sunt colegi care susţin introducerea limbii române în Constituţie, alţii sunt împotrivă. În discursul său, preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a spus că limba pe care o vorbeşte este româna şi indiferent cum o numeşte fiecare, important este să o vorbească cât mai corect şi frumos”, a punctat Vitalie Gamurari, precizând că a fost mandatat să comunice ca decizia PDM este de a lăsa reprezentanţilor săi libertate totală de decizie pe acest subiect.

Un alt anunţ important făcut de preşedintele PDM Vlad Plahotniuc în cadrul şedinţei săptămânale ţine de o apropiată remaniere a Guvernului, în baza evaluării activităţii miniştrilor. Potrivit purtătorului de cuvânt, preşedintele PDM împreună cu premierul au stabilit ca până la jumătatea lunii decembrie să fie finalizată evaluarea activităţii miniştrilor. Criteriul de bază al acestei evaluări este modul în care fiecare reprezentant PDM sau delegat de partid în instituţiile statului a reuşit să-şi sincronizeze agenda de lucru cu problemele semnalate de cetăţeni şi gradul de rezolvare a acestor probleme.

În finalul briefingului, Vitalie Gamurari s-a referit la o nouă campanie de manipulare apărută ieri în presă, precum că Vlad Plahotniuc ar fi cercetat penal în România. El a ţinut să accentueze că este un fals grosolan, iar preşedintele PDM nu este cercetat în România. ”Documentul prezentat ieri reprezintă o ordonanţă veche de cercetare in rem, adică cercetarea faptelor semnalate şi nu o cercetare a persoanei. Este vorba de o plângere penală înaintată de inculpatul Veaceslav Platon împotriva domnului Vlad Plahotniuc. De altfel, dacă cineva ar face o plângere penală mâine în România pe oricare dintre noi, organele de anchetă vor proceda la fel, vor declanşa urmărirea penală pentru a vedea dacă se confirmă sau nu denunţul făcut. Unele media prezintă situaţia ca ceva ieşit din comun, uitând să spună că este o procedură legală de verificare a unui denunţ”, a explicat Gamurari.

El a mai spus că domnul Plahotniuc deţine scrisori de la DIICOT şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, datate cu lunile iunie şi august 2017, deci mai recente decât documentul cu care se manipulează, prin care se confirmă oficial că el nu este vizat în vreun dosar penal.

Urmare a celor comunicate, purtătorul de cuvânt al PDM a recomandat instituţiilor media care au preluat acest fals să citească atent documentul şi să consulte juriştii, dacă nu cunosc procedurile juridice.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus