Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   POSTEN NR.6 – film documentar…

POSTEN NR.6 – film documentar de Steffi Wurster

Pe 15 noiembrie 2017, ora 18:30, la Chișinău va fi prezentat ca work in progress filmul documentar ”POSTEN NR. 6” de Steffi Wurster, Germania.

Ecranizarea filmului va avea loc la Cinematograful Odeon. Intrarea este liberă.

În postul de menținere a păcii nr. 6, pacificatorii moldoveni, transnistreni și ruși se află sub un singur acoperiș – exemplu de coexistență inevitabilă a diferitelor tabere și, în același timp, expresie a conflictului blocat între Republica Moldova și Transnistria. Pornind de la microcosmosul postului din zona de securitate, documentarul abordează scenariul politic al conflictului. Autoarea filmului încearcă să – și creeze o imagine. Ea intervievează locuitorii și înregistrează versiunile politicienilor ambelor părți. Ea observă idila de la post, feribotul care leagă cele două maluri, lipsa de perspective din sate.

Coexistența bună a oamenilor contrastează cu pozițiile ireconciliabile ale actorilor politici. În ce constă conflictul de astăzi, după 25 de ani de încercare de soluționare a conflictului? Filmul reflectă eforturile actuale de pace – potențialul, precum și limitele de rezolvare a conflictului, care ar trebui să aducă în primul rând beneficii oamenilor de pe ambele maluri ale râului. Prin îmbinarea narațiunilor mari și mici, filmul e în căutarea șablonului care menține conflictul în viață și determină gândirea noastră.

După prezentarea filmului va urma un panel de discuții cu participarea autoarei filmului, Steffi Wurster, dar și cu invitați de pe ambele maluri ale Nistrului. Panelul de discuții va fi moderat de către Andrei Popov, fost viceministru al afacerilor externe al Republicii Moldova.

Filmul ”POSTEN NR. 6” va fi prezentat de asemenea pe 16 noiembrie 2017 la Tiraspol.

Filmul va fi prezentat în limba germană cu subtitrări în limba rusă. Discuția va avea loc cu traducere în limbile rusă și română.

Acest eveniment este organizat de către Centrul Cultural German Akzente în parteneriat cu Fundația Friedrich Ebert Stiftung, susținut de către Institutul Goethe din România și Deutsch Moldauisches Forum.

Pentru mai multe detalii:

Eveniment facebook

cultura@akzente.md

+373 22 237660