A doua zi după difuzarea interviului cu celebrul asasin, Valeriu Halupa a făcut declaraţii prin Skype la unul dintre posturile de televiziune deţinute de Vladimir Plahotniuc. El susţine că l-a cunoscut pe Vitalie Proca tot prin intermediul naşului, Ion Druţă, iar la Londra, el şi Proca ar fi mers să verifice mai multe adrese.

Ulterior, Halupa a fost întrebat dacă ştie cine este comanditarul omorului.

Iar despre întâlnirea lui Plahotniuc cu Proca, despre care killerul a pomenit în interviu, Halupa a declarat: „Sigur că eu în aceasta nu cred. În asta nu ştiu cine crede, numai proştii pot să creadă că să se întâlnească domnul Plahotniuc cu Proca”.

Şi versiunea lui Renato Usatîi, potrivit căreia Halupa s-ar afla peste hotarele ţării, a fost negată.

Contactat de reporterul Jurnal TV pentru a preciza ce statut are Valeriu Halupa în dosar, dar şi când a depus mărturii, şeful adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Vitalie Busuioc, a refuzat să vorbească şi a solicitat întrebările în scris. Busuioc a oferit însă o reacţie după apariţia interviului lui Proca şi a declarat că Procuratura a întreprins suficiente măsuri pentru a constata cine este comanditarul asasinatului.

Precizăm că Vitalie Proca a tras mai multe focuri de armă în bancherul rus Gherman Gorbunţov. Totul s-a întâmplat în 2012, la Londra, în timp ce Gorbunţov intra în blocul în care locuia. Deşi a fost rănit grav, bancherul a supravieţuit, iar ulterior a declarat că omorul ar fi fost comandat de Renato Usatîi, care neagă orice implicare şi spune că Gorbunţov ar face jocul lui Vladimir Plahotniuc. În acest caz, procurorii din Republica Moldova au intentat un dosar penal în octombrie 2016. O anchetă în acest sens a fost iniţiată şi de autorităţile din Marea Britanie, dar şi de cele din România.