(DOC) Silvia Radu gafează din nou. Ce acţiuni ale acesteia au trezit nemulţumirea unor consilieri municipali

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Numită astăzi în funcţie, Silvia Radu încearcă să-şi intre totalmente în atribuţiile sale de primar general interimar. Se pare însă că aceasta a cam început cu stângul atunci când, imediat după şedinţa operativă a Primăriei, organizată în fiecare luni dimineaţă, noul primar interimar a solicitat presei să părăsească sala de şedinţe pentru a avea parte de „cinci minute de intimitate” cu conducătorii direcţiilor şi serviciilor municipale. Tot azi, Silvia Radu a trimis şi o scrisoare tuturor consilierilor municipali, dar şi aceasta a trezit nemulţumirea unora dintre destinatari.

Unul dintre consilierii indignaţi este şi consilierul municipal din partea „Partidului Nostru” Elena Panuş, care s-a arătat nemulţumită de o scrisoare primită de la Silvia Radu. „Am primit o „invitaţie” de la Silvia RADU, noul „PRIMAR GENERAL INTERIMAR” (caracterele MAJUSCULE din documentul ataşat)”, scrie consilierul municipal pe pagina sa de Facebook, anexând şi invitaţia propriu-zis.

Totuşi, nu atât majusculele din numele şi funcţia noului primar general interimar a deranjat-o pe Elena Panuş, cât invitaţia propriu-zisă.

„Vreau răspuns la întrebarea: – Doamna RADU, chiar dacă legea 136, făcută expres „sub” Dorin Chirtoacă, v-a „prins” bine şi Dvs. şi aţi reuşit să vă investiţi în funcţia de „PRIMAR GENERAL INTERIMAR”, credeţi că aveţi dreptul să „chemaţi” un consilier municipal să vă vadă şi să stabiliţi modalitatea de conlucrare?”, a întrebat vicepreşedintele „Partidului Nostru”, menţionând că „un consilier e ales prin votul direct al cetățeanului”, comparativ cu un viceprimar care, a ajuns în fotoliu „prin modificarea Legii privind statutul special al mun. Chişinău, aplicată prin şiretlicuri” şi „nu e altceva decât un impostor, o unealtă a celor care l-au investit”. „Respectiv, nu aveţi decât să îi invitaţi pe ei la „întâlniri operative””, a mai scris consilierul municipal.

Nu în ultimul rând, alesul local a îndemnat chişinăuienii să urmărească atent cine dintre consilierii CMC vor fi prezenţi la „întâlnirea operativă de lucru” cu noul „PRIMAR GENERAL INTERIMAR”, care va avea loc mâine, 7 noiembrie, cu începere de la ora 10:00, şi „veţi înţelege uşor a cui e făcătura”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...