Doi minori din comuna Băcioi au avut de suferit, după ce ieri în timpul unui miting preelectoral din localitate a explodat o grenadă cu gaz lacrimogen. Drept urmare, un băiat de 10 şi, respectiv, o fetiţă de 5 ani, s-au intoxicat.
Sosind la faţa locului, echipa medicală de urgenţă a stabilit, că pacienţii prezentau intoxicaţii chimice acute. După acordarea primului ajutor medical, ei au fost transportaţi la Institutul Mamei şi Copilului pentru tratament medical recuperator. Solicitarea a parvenit la ora 22:00.
De notat, că tot ieri, potrivit www.deschide.md, la Băcioi a avut şi o bătaie electorală dintre susţinătorii candidatului PL la funcţia de primar şi cei ai contracandidatului său democrat.
Candidatul PL la funcția de primar al comunei Băcioi, Vitalie Șalari, a depus chiar o plângere la Procuratura Generală pe numele deputatului democrat Constantin Țuțu, care, potrivit liberalului, ar fi organizat provocări violente la un eveniment electoral al PL. Deputatul Constantin Țuțu a negat că ar fi fost la fața locului și a refuzat să comenteze cazul invocând că nu ”vrea să coboare la nivelul scandalagiilor liberali din Băcioi”.