Podul de peste râul Nistru din preajma localităţii Gura Bâcului şi Bâcioc va fi redeschis pe 20 noiembrie. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de reprezentanţii politici de la Chişinău şi Tiraspol.
Conform înţelegerii, părţile vor solicita suport financiar partenerilor internaţionali în formatul de negocieri „5+2” pentru realizarea lucrărilor de reparaţie, restabilire a parametrilor de exploatare şi îmbunătăţire a infrastructurii rutiere a podului.
De asemenea, părţile au convenit ca podul de la Gura Bâcului să nu fie utilizat în scopuri militare şi au confirmat că se vor abţine de la orice acţiuni de acest gen.
Repunerea în circulaţie a podului pe care trece magistrala internaţională M14 va oferi posibilitatea relansării liberei circulaţii a persoanelor, mijloacelor de transport şi a bunurilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Totodată, măsura va facilita activitatea agenţilor economici şi va stimula dezvoltarea mediului investiţional.
Podul dintre satele Gura-Bâcului şi Bâcioc este un traseu internaţional, care a fost distrus în anul 1992. Ulterior acesta a fost reconstruit din fonduri europene, dar până în prezent nu a fost dat în exploatare din cauza unor divergenţe politice dintre Chişinău şi Tiraspol.