Procuratura Generală a venit cu o reacție la declarațiile făcute de interlopul Vitalie Proca

Vitalie Proca

Vitalie Proca, cel care l-a împușcat pe omul de afaceri Gherman Gorbunțov la Londra a declarat, joi, 2 noiembrie 2017, într-un interviu pentru Jurnal TV că cel care l-a angajat pentru a-l ucide pe Gorbunțov ar fi fost liderul Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc. Procuratura Generală a venit cu o reacție la declarațiile oferite de Proca, cel care este condamnat în România,  pentru ZdG .

„Procuratura a oferit recent detalii pe marginea acestui caz, imediat ce au apărut noi probe, care au fost trasmise inclusiv partenerilor externi, care participă la investigarea cazului. Aşa precum am informat în repetate râduri, există de mai multe luni o investigaţie, inclusiv care vizează încercările de a obţine declaraţii false din partea deţinutului Proca, condamnat în România, în care sunt anchetate mai multe persoane depistate că ar fi intermediat o înţelegere în acest sent între deţinut şi un alt figurant al dosarului tentativei de omor asupra lui Gherman Gorbunţov, înţelegere pentru care s-ar fi dat o parte din suma convenită iniţial. În cauza respectivă au fost colectate mai multe probe, inclusiv înregistrări audio şi alte elemente care indică asupra faptului că se punea la cale acţiunea menţionată. Procuratura analizează toate informaţiile, inclusiv cele apărute în spaţiul public şi va informa despre evoluţia anchetei, de fiecare dată cînd vor apărea elemente noi, aşa precum a făcut-o şi anterior”, susțin reprezentanții Procuraturii Generale, într-un răspuns oferit pentru ZdG.

Amintim că, ieri, 2 noiembrie, interlopul moldovean Vitalie Proca a venit cu acuzații dure în adresa liderului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, declarând că el a fost cel care ar fi comandat asasinarea lui Gherman Gorbunțov.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente