11:28:12 23.04.2024
Stiri

Jurnalul lui Bin Laden, făcut public de CIA: A ajuns prima dată în Occident la vârsta de...

Știri 02.11.2017 21:30 Vizualizări1411 Autor: Ziarul National
Jurnalul lui Bin Laden, făcut public de CIA: A ajuns prima dată în Occident la vârsta de... sursa: google.ro


O excursie făcută vara în Marea Britanie, pe când era adolescent, şi vizitele la locul natal al lui Shakespeare l-au convins pe Osama bin Laden că Occidentul este decadent, scria liderul al- Qaida în jurnalul său personal cu puţin timp înainte de a fi ucis de forţele speciale americane în 2011, conform The Guardian.

Jurnalul se numără printre cele 470.000 de documente adunate din casa în care Bin Laden a fost ucis, documente care au fost făcute publice miercuri de CIA „în interesul transparenţei şi pentru a sprijini opinia publică în a înţelege fenomenul al - Qaida şi pe Bin Laden”, relatează News.ro.

Deşi până acum au mai existat informaţii conform cărora bin Laden a călătorit în Occident, aceasta este prima confirmare.

El a mers pentru prima dată în Occident pentru a fi supus unui tratament, nespecificat, când era în clasa a şasea şi avea 13 ani.

În anul următor, adolescentul, fiu al unui miliardar saudit cu afaceri în domeniul construcţiilor, a stat 10 luni în Marea Britanie, la studii. Bin Laden nu oferă alte detalii, dar se pare că a urmat cursuri de limba engleză la Oxford.

În jurnal, Bin Laden prezintă vizitele la casa lui Shakespeare din Stratford- upon- Avon, dar spune că nu a fost impresionat de societatea britanică.

El recunoaşte că vârsta nu îi permitea să îşi formeze o imagine completă despre viaţa în Marea Britanie, însă remarcă faptul că mergea în fiecare duminică să viziteze casa lui Shakespeare.

„Nu am fost impresionat şi am constatat că era o societate diferită de a noastră şi o societate cu principii morale permisive”, mai notează Bin Laden în jurnal.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md