Miercuri, 1 noiembrie, un cititor al ziarului Jurnal de Chişinău a telefonat la redacţie pentru a întreba dacă majorarea pensiilor a fost o farsă. „M-am pensionat în 2010, pe 1 noiembrie am primit pensia şi niciun leu în plus promis de guvern! Sunt nişte mincinoşi!”, s-a plâns Tudor Asandei, din satul Zăbriceni, raionul Edineţ.

Pentru a elucida situaţia, Jurnal de Chişinău a luat legătura cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Asigurări Sociale, care au comunicat că ei nu cunosc cauza şi i-au recomandat pensionarului să meargă la Casa Teritorială din raion ca să verifice încă o dată dosarul.