Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Potcoave de „țari morți”

Potcoave de „țari morți”

Putin, la fel ca și Lenin, la fel ca și Stalin, la fel ca și țarii ruși Nicolai I și Alexandru I au privilegiul să fie tratați, în mediul găgăuz de la Comrat, ca niște eroi. Netitulari, ce-i drept, dar eroi – dovadă că sunt o populație profund deznaționalizată.

Găgăuzii sunt în căutarea unui nou bașcan, fapt pentru care, pe 22 martie, în cele trei raioane găgăuze din sudul R. Moldova (Comrat, Ciadîr-Lunga și Vulcănești) vor avea loc alegeri locale. Dar asta nu-i tot, deoarece în căutarea unui nou bașcan la Comrat este și Rusia. Faptul este cu atât mai evident, cu cât Moscova nici nu mai ascunde acest lucru. Prevalată de vechile sale ambiții expansioniste, Rusia, la fel ca și în cazul Ucrainei, a uitat de frontiere, de tratate bilaterale și norme internaționale în relațiile cu R. Moldova și a ajuns să meargă deschis, în campanie, cu propriul candidat, iar pe ultima sută de metri Duma de Stat a trimis la Comrat și un grup parlamentar de agitație, care, de marți, a pornit să facă campanie electorală candidatului său favorit, Irina Vlah.

Găgăuzia nu-i pentru găgăuzi

În cursa pentru bașcanatul găgăuz s-au înscris 11 pretendenți, în marea lor parte activiști locali, mai puțin cunoscuți în afara autonomiei, cu excepția, poate, a 4 dintre ei: Nicolae Dudoglo – primar de Comrat, Dmitri Croitor – bașcan al Găgăuziei în perioada 1999–2002, Alexandr Stoianoglo – ex-deputat și vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova din partea PDM și Irina Vlah, deputat pe listele PCRM până acum o lună, când s-a retras și a cerut sprijin politic în alegeri socialiștilor lui Ig. Dodon. În jurul acestui caz s-a discutat mai mult și în contradictoriu în mediul politic de la Chișinău. Unii au luat în serios declarația Irinei Vlah că ar fi plecat de la Voronin la Dodon, supărată că PCRM a acceptat colaborarea postelectorală cu PLDM și PDM (axate pe vectorul proeuropean), în timp ce alții au tratat apropierea ei de socialiști ca pe un truc electoral, care ar avantaja-o cel mai mult în lupta pentru mandatul de guvernator al Găgăuziei. Să nu uităm că, la parlamentarele din 30 noiembrie, 2014, PSRM-ul lui Dodon (partidul sprijinit masiv – financiar, politic și mediatic de Rusia) a fost creditat în zona găgăuză cu cel mai mare scor electoral: 57% din sufragii, în timp ce comuniștii, care erau marii grațiați ai electoratului găgăuz, nu au trecut de 12%. Să fie Dodon cel mai iubit printre găgăuzi? Nu, nu are de unde. Și nici pentru ce. Explicația e alta: Dodon, spre deosebire de Voronin, a apărut în alegeri, pe toate afișele din regiunea găgăuză (așa cum a apărut și în alte zone ale R. Moldova), la braț cu Putin. Iar Putin, la fel ca și Lenin, la fel ca și Stalin, la fel ca și țarii ruși, Nicolae I și Alexandru I, au privilegiul să fie tratați în mediul găgăuz drept un fel de eroi. Netitulari, ce-i drept, dar eroi. Greu de crezut, dar asta e. Concluzie. Prima: găgăuzii, și după 20 de ani de autonomie, rămân o populație profund și intenționat deznaționalizată. Și, de fapt, nici nu au de unde fi altfel, dacă școlile au rămas ruse, dacă biserica este rusă, dacă mediul informațional este dominat 90 la sută de televiziuni ruse, dacă în adminsitrație și în uzul public limba rusă prevalează asupra limbii găgăuze… Concluzie. A doua: toată lupta „revoluționară” pentru o Gagauzie autonomă, lansată la începutul anilor `90 la Comrat, de către fosta agentură sovietică kgb-istă, Kendighelean și Topal, nu a fost decât o farsă. Autonomia găgăuză a fost un proiect politic gândit de Rusia și pentru Rusia, nu și pentru găgăuzi. Din păcate. E vina lor, de tot ce li se întâmplă? Nu, e vina „nacialnicilor”, pe care și-i aleg, periodic. Și a băieților cu carte de la Comrat, care, dacă ar fi avut conștiință națională, demult ar fi trebuit să orienteze Găgăuzia și găgăuzii spre lumea și civilizația turcică, din care provin, și nu spre lumea slavă, de care nu-i leagă temeinic nimic. Regret că trebuie să scriu, dar memoria lor istorică este puțin spus deformată, lor, de-a lungul anilor, le-a fost bărbierit creierul și implantat în locul memoriei lor istorice veritabile o cu totul altă memorie, cu țari ruși, cu apartenența la „lumea rusă” și cu un singur viitor – alături de Rusia. Nu o spun eu. A declarat-o, chiar luni, la un post TV de la Chișinău, unul dintre cei 3 misionari (deputați) ruși, veniți în misiune electorală la Comrat. E vorba de Oleg Pahalkov. Dau câteva citate, ca să fie mai clar ce caută alde Pahalkov și Rusia în Găgăuzia. Unu: „Găgăuzii sunt parte a lumii ruse și ei pot fi fericiți doar împreună cu Rusia”. Doi: „Găgăuzii au o memorie istorică foarte bună, ei țin minte că în urmă cu 200 de ani țarul rus i-a adus aici unde viețuiesc azi”. Și trei: „Rusia regretă foarte mult ceea ce s-a întâmplat în 1990 (destrămarea URSS, nota red.). Noi trebuie să păstrăm Rusia Mare”. Nu cred că declarațiile lui Pahalkov mai au nevoie să fie comentate. Și așa e clar: Rusia, de 24 de ani, caută să găsească, cel puțin în Găgăuzia, dacă nu peste tot în R. Moldova, potcoave de „țari morți”. Întrebare: are și Chișinăul partea sa de vină pentru tot ce li se întâmplă găgăuzilor, dar ni se întâmplă și nouă din cauza situației mereu tensionate din Găgăuzia? Evident că da. Și asta pentru că i-a lăsat pe găgăuzi la discreția voluntară a Moscovei și a „bailor” locali, cu conturi bancare si proprietăți în Rusia și doar cu funcțiile în Găgăuzia. Misionari. Făcători de bani și de carieră pe seama bietului găgăuz, cuminte și munictor, și bietei Găgăuzii, căreia Rusia îi pregătește (dacă cumva nu se vede de la Comrat) soarta unui nou Donețk și Luhansk. Implicarea, doar electorală, a partidelor de la Chișinău în viața Găgăuziei e foarte puțin, e aproape nimic.

Gagauzia, un nou Donețk?

Alegerile pentru bașcanatul găgăuz s-au produs întotdeauna cu bucluc, dar niciodată încă nu au fost atât de riscante ca cele care vin. Și asta, cel mai probabil, din cauza războiului Rusiei în Ucraina, un război care rămâne incert și pe care Rusia vrea să-l aducă cât mai aproape de frontierele R. Moldova, cu ieșire și spre Transnistria, dar și spre zona administrată de Comrat. După ce a pus mâna pe Donețk și Luhansk (exact ca și dracul care s-a prins de un deget), Rusia a prins curaj și vrea să pregătească noi destabilizări și în alte regiuni din Ucraina, dar și în R. Moldova. Avertismente, în acest sens, au fost lansate periodic și din partea Externelor de la Vilnius, dar și de la Cartierul NATO în Europa. Rusia, după ce a pierdut alegerile prezidențiale și parlamentare din 2014 în Ucraina, a avut în calcul să le câștige cel puțin pe cele din 30 noiembrie din R. Moldova. Până la urmă, a fost altfel și Rusia e pusă acum să se revanșeze. Lupta pentru Găgăuzia e mai mult decât una electorală. La o lună, după alegerile parlamentare, Regnum.ru – portalul rus de știri apropiat Kremlinului, scria într-o sinteză politică că „una din marile lupte ale Rusiei cu Occidentul se va da la alegerile din Găgăuzia”. Va fi, nu va fi? E gata Chișinăul să mai reziste o dată la Comrat? Urmează să vedem. În tot cazul, Rusia a dat startul ofensivei electorale și e gata să să lupte pentru Gagauzia. Va reuși sau nu, asta-i altceva.