Vânzările de mașini electrice și hibrizi plug-in în Europa, record în septembrie: Cele mai vândute modele

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Luna septembrie a reprezentat un nou record de vânzări în acest an pentru mașinile electrice și hibrizii plug-in în Europa. Topul vânzărilor în această lună a fost dominat de Tesla Model S, Renault Zoe și Tesla Model X.

Mașinile electrice și hibrizii plug-in continuă să stârnească interesul tot mai multor clienți și implicit să stabilească noi recorduri de vânzări. La nivel european, luna septembrie a fost cea mai bună din 2017 la capitolul vânzărilor.
Circa 33.700 de mașini electrice și hibrizi plug-in au ajuns la clienți în septembrie, cu 32% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate că rezultatul este unul foarte bun, recordul all-time pentru vânzarea de mașini electrificate în Europa a fost înregistrat în luna decembrie 2015, cu puțin peste 33.800 de unități.

Șase mașini au reușit să depășească 2.000 de exemplare vândute în luna septembrie, după cum urmează: Tesla Model S (2.527), Renault Zoe (2.306), Tesla Model X (2.137), Mitsubishi Outlander PHEV (2.080), Volkswagen e-Golf (2.041) și BMW i3 (2.025).

La nivelul întregului an, topul vânzărilor este în continuare dominat de Renault Zoe, urmat de BMW i3 și Nissan Leaf.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...