(video) Meci incredibil. Girona a învins-o acasă pe Real Madrid cu scor de 2-1

867835084.0

Real Madrid a pierdut pe terenul nou promovatei Girona și rămâne pe locul al treilea în La LigaTrupa lui Zidane a condus la pauză, prin golul marcat de Isco în minutul 12, la 20 de secunde după ce Girona lovise bara. Gazdele și-au mai trecut o bară în cont, prin Portu, în minutul 35.

În repriza secundă, Real a cerut un penalty la o fază în care Benzema a reluat fantezist, cu călcâiul, iar portarul Bounou a respins mingae mâna lui Pere Pons. Au urmat, apoi, 4 minute de vis pentru Girona: stuani a egalat în minutul 54, după ce mingea a ajuns la el cu noroc și i-a driblat pe Nacho și pe Ramos. În minutul 58 a punctat și Portu, cu călcâiul, dar dintr-o poziție de ofsaid care nu a fost semnalizată de arbitrul de margine.

Zidane a forțat pe final, când i-a scos pe fundașii laterali Marcelo și Achraf, în locul cărora i-a introdus pe Lucas Vazquez și Marco Asensio. Vazquez a și înscris, dar golul nu a fost validat, pentru că a fost semnalizat în ofsaid și Real a suferit, astfel, a doua înfrângere a sezonului.

Madrilenii rămân la 8 puncte în spatele liderului Barcelona, pe locul al treilea, cu 20 de puncte – la egalitate cu Atletico Madrid.

pp

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente