Manifestaţia în favoarea menţinerii Regatului Spaniei survine după mai multe adunări care au avut loc vineri seara în regiune pentru a sărbători naşterea ''Republicii Catalane''.

Strigând ''Puigdemont în închisoare'', numeroşi spanioli anti-secesiune s-au îndreptat spre una dintre cele mai cunoscute zone din Catalonia, Passeig de Gracia, pentru a participa la o manifestaţie care va avea loc în prezenţa unui important dispozitiv de securitate. 

Separatiştii ''trăiesc într-o lume paralelă, puţin suprarealistă'', a declarat o manifestantă, Silvia Alarcon, 35 de ani, care locuieşte la periferia oraşului Barcelona. 

Guvernul spaniol doreşte să preia cât mai curând controlul în Catalonia, a cărei declaraţie de independenţă nu a fost recunoscută la nivel internaţional. Madridul a anunţat de asemenea alegeri regionale pe 21 decembrie.

Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluţie care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un ''stat independent luând forma unei republici''.

La scurt timp, Senatul de la Madrid a votat pentru a-i permite guvernului să suspende autonomia Cataloniei, o măsură fără precedent în 40 de ani de democraţie.

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Sigma Dos şi publica duminică de ziarul conservator spaniol El Mundo, partidele proindependenţă din Catalonia ar pierde majoritatea în parlamentul regional, în alegerile programate în decembrie.