(foto) Parada LGBT din Taiwan 2017 a înregistrat un număr record de participanți

Supporters react during a rally after Taiwan’s constitutional court ruled that same-sex couples have the right to legally marry, the first such ruling in Asia, in Taipei
Foto: Asia Times

Circa 110.000 de persoane au participat sâmbătă la parada LGBT din Taipei pentru a solicita adoptarea rapidă a unei legislații privind căsătoriile între persoane de același sex și promovarea educației privind egalitatea de gen, informează DPA.

Potrivit organizatorilor, numărul participanților — proveniți din circa 20 de țări — marchează un record de când Taiwanul a început să organizeze parade LGBT, în urmă cu 15 ani, scrie agerpres.ro.

Parada LGBT Taiwan 2017 — descrisă drept cea mai mare din Asia — a avut loc sub deviza „Faceți dragoste, nu război — Educația sexuală este calea”.

În centrul orașului Taipei, demonstranții au afișat un imens steag-curcubeu simbolizând diversitatea.

Activiști din peste 160 de organizații care susțin drepturile comunității LGBT și simpli participanți au mărșăluit pe trei rute până în piața în care se află președinția.

În luna mai, Curtea Constituțională a Taiwanului a decis în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex, precizând că legislativul trebuie să revizuiască Codul Civil sau să stabilească noi legi în acest sens în termen de doi ani.

„Suntem îngrijorați. Au trecut luni de atunci și nu am văzut nicio acțiune din partea autorităților”, a declarat Chien Chih-chieh, secretarul general al Alianței taiwaneze pentru promovarea drepturilor privind parteneriatele civile, pentru DPA.

102816431243375065 102816451243489362 imageResize

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente