/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

Un italian, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru că a infectat 32 de femei cu HIV

missing
28 octombrie 2017, ora 18:38

Valentino Talluto, un contabil în vârstă de 33 de ani, a fost arestat în noiembrie 2015, după ce timp de un deceniu a recurs la reţelele de socializare pentru a atrage femei, cu care a avut apoi relaţii sexuale.

Poliţiştii cred că Talluto a avut relaţii sexuale cu cel puţin 53 de femei şi a infectat cu HIV 32 de femei. Partenerii a trei din cele 32 de femei au contractat şi ei ulterior virusul, precum şi un bebeluş în vârstă de opt luni al altei femei. Talluto le convingea pe femei să facă sex neprotejat cu el spunându-le că este alergic la prezervative sau că tocmai ce şi-a făcut un test HIV.

Bărbatul a declarat în instanţă că regretă ce s-a întâmplat, dar nu şi-a dat seama de consecinţele acţiunilor sale. Procurorii au cerut în cazul său o condamnare la închisoare pe viaţă, însă această solicitare nu a fost acceptată, bărbatul fiind condamnat la 24 de ani de închisoare pentru “vătămare corporală gravă şi incurabilă”. Multe dintre femeile infectate au aflat că au HIV abia după ce au auzit de arestarea lui Talluto şi şi-au făcut teste. Aproximativ 35 de milioane de oameni din întreaga lume au murit din cauza HIV/SIDA din anii ’80, când a izbucnit epidemia, până în prezent.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram