An de vis pentru Simona Halep

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Simona Halep va încheia anul pe primul loc în clasamentul WTA, după ce a primit un cadou nesperat de la Caroline Wozniacki. Jucătoarea din Danemarca s-a calificat în finala Turneului Campioanelor: a eliminat-o pe Karolina Pliskova, scor 7 la 6, 6 la 3. Pliskova era singura jucătoare care o putea depăşi pe Halep la final de sezon.

„Nu mă așteptam, nu am știut că sunt atât de aproape, credeam că o să termin pe 4 sau ceva de genul”, a declarat Simona Halep.

Caroline Wozniacki s-a calificat după o pauză de șapte ani în finala Turneului Campioanelor.

„Mă simt grozav. Am jucat un tenis bun în această săptămână şi să fiu în finală, aici, înseamnă mult pentru mine. Mulţumesc fanilor că au venit să mă susţină, ei m-au ajutat să ajung aici!”, a spus Wozniacki, în prezent nr. 6 mondial, conform digi24.ro.

Simona Halep a intrat, oficial, în vacanţă, după un sezon în care a câștigat cel de-al 15-lea titlu din carieră, la Madrid, și a ajuns și numărul 1 mondial. În 2017, constănțeanca a jucat alte patru finale – la Roland Garros, Beijing, Cincinnati şi Roma.

„Urmează o vacanţă şi o perioadă bună de odihnă, pentru că a fost un an maraton. Am jucat de la Stuttgart până acum non-stop şi nu m-am oprit deloc”, a declarat Simona Halep pentru Digi Sport, după eliminarea de la Turneul Campioanelor.

Pentru constănţeanca de 26 de ani se încheie un sezon în care a reuşit să ajungă în sfârşit numărul 1 mondial, însă acum priveşte spre viitor şi spre următorul obiectiv: un titlu de Grand Slam.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...