Pe harta Google a oraşului Beijing apare o zonă aparent liberă, un complex situat lângă sediul Partidului Comunist în care doar puţine clădiri au nume. La faţa locului, aura de anonimat se confirmă. Agenţi de securitate în uniforme militare verifică toate maşinile care intră şi ies din complex. Dar nu există niciun indicator de identificare, singurele informaţii fiind pe plăcuţele cu numele străzii.

"Cea mai mare clădire din acest complex este la adresa Strada Fuyou, 135, unde este sediul Departamentului Frontului Unit de Lucru al Partidului Comunist chinez, cunoscut pe scurt ca Frontul Unit. Acesta este cartierul general pentru coordonarea activităţilor de transformare a Chinei în «putere mondială moderată», o misiune multilaterală, dar în mare parte confidenţială pe care Xi Jinping, preşedintele confirmat în funcţie până cel puţin în anul 2022, a făcut-o unul dintre cele mai importante obiective ale administraţiei sale. Clădirea, care are o lungime de aproximativ 200 de metri, simbolizează nivelul ambiţiilor Chinei. Câştigarea «inimilor şi minţilor» pe plan intern şi extern prin activităţile Frontului Unit este esenţială pentru «marea reîntinerire a poporului chinez», a afirmat Xi Jinping. Cu toate acestea, puterea exercitată de cadrele care lucrează în imobilul cu faţadă neoclasică de pe strada Fuyou, 135 este frecvent oricum altfel, dar nu moderată", comentează editorialiştii James Kynge, Lucy Hornby şi Jamil Anderlini într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul "China accelerează eforturile pentru a deveni putere mondială moderată / Xi Jinping a mobilizat un departament secret al Partidului Comunist ca «armă magică» pentru creşterea influenţei la nivel global".

O investigaţie realizată de Financial Times privind operaţiunile Frontului Unit în numeroase ţări evidenţiază "activităţi coordonate direct de liderii Chinei în scopul convingerii, cooptării sau atacării unor grupuri clar definite sau unor indivizi", cu "obiectivele generale de obţinere a susţinerii pentru agenda politică a Chinei, de acumulare a influenţei pe plan extern şi de colectare a unor informaţii esenţiale".