Doi moldoveni – trei cărţi de identitate românești false

Trei cărți de identitate românești false au fost descoperite de poliţiştii de frontieră la doi cetățeni moldoveni, în cadrul formalităților trecerii frontierei pe sensul de ieșire din R. Moldova. În primul caz persoana era în calitate de curier al documentelor false, iar în cea de-a doua reținere, cu actul fals moldoveanul urma să se legitimeze la locul de muncă, în Germania.

Astfel, pe 25 octombrie, în jurul orei 23.30, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au efectuat controlul asupra pasagerilor unui microbuz de rută ocazională. Printre aceștia se afla un cetățean al R. Moldova de 44 de ani, care a declarat ca se deplasează în Germania.

În temeiul unor bănuieli și analizei de risc, inspectorul de frontieră a purces la verificările suplimentare, inclusiv solicitând prezentarea și altor acte deținute. Urmare, bărbatul a înmânat spre control o carte de identitate, eliberată de autoritățile române. Deși în fotografie era persoana în cauză, datele nu coincideau cu cele din documentul cu care s-a legitimat, astfel stabilindu-se contrafacerea acestuia.

Conform declarației bărbatului, actul românesc l-a obținut prin intermediul unui conațional, în schimbul sumei de 200 euro, și urma să-l folosească în Germania. Mai mult, acesta a fost avertizat să nu-l prezinte la trecerea frontierei de stat.

Alte două cărți de identitate românești, ambele false total, au fost ridicate în punctul de trecere Sculeni.

În această dimineața, în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră au supus unui control amănunțit un autocar de rută regulată R.Moldova-Marea Britanie.

În urma verificărilor, conducătorul auto a prezentat un plic cu două documente românești, fiind rugat să-l transmită unei persoane, stabilite în Anglia. Conform primelor cercetări, cu ajutorul echipamentului din dotare, polițiștii de frontieră au constatat că documentele sunt total false.

În baza celor depistate, angajații Poliției de Frontieră vor iniția cauze penale pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false. Persoanele vinovate riscă amendă de 650 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.