Discursul lui Puigdemont ar fi trebuit să aibă loc la ora locală 13:30 (14:30, ora României), dar a fost amânat pentru o oră şi ulterior a fost anulat. Liderul catalan a discutat miercuri timp de şapte ore cu membrii cabinetului său în privinţa strategiei guvernului regional ca răspuns la acţiunile Madridului.

În cursul dimineţii de joi, Carles Puigdemont şi-ar fi anunţat decizia de a cere organizarea de alegeri regionale anticipate la 20 decembrie, potrivit unor surse din cadrul grupului parlamentar de guvernământ Junts pel Si.

Ulterior, doi parlamentari şi-au anunţat demisia din partidul de guvernământ, în semn de protest faţă de refuzul lui Puigdemont de a declara independenţa regiunii Catalonia.

În urma anulării adresării lui Carles Puigdemont, Parlamentul catalan se va întruni în jurul orei 17:00 (18:00, ora României) pentru discuţii suplimentare, a precizat Carme Forcadell, preşedintele legislativului.

Liderii Cataloniei au fost îndemnaţi public de către mii de studenţi să aplice rezultatul referendumului de independenţă din 1 octombrie, afişând postere cu mesajul "Acum, Republica".

Protestatarii nu sunt de acord cu aplicarea Articolului 155 din Constituţia Spaniei, prin care premierul spaniol Mariano Rajoy vrea să înlăture din funcţie toţi membrii executivului regional şi să organizeze alegeri anticipate în termen de şase luni.

Miercuri, Carles Puigdemont a refuzat invitaţia de a se adresa Senatului Spaniei pentru a explica demersul privind independenţa regiunii autonome, argumentând decizia pe baza faptului că guvernul spaniol şi-a anunţat deja intenţia de a impune un control direct asupra regiunii autonome, prin activarea Articolului 155 din Constituţia Spaniei.

Senatul Spaniei este aşteptat să aprobe, vineri, planul lui Rajoy, în urma căruia executivul de la Barcelona va acţiona strict în baza directivelor primite de la guvernul de la Madrid. Formaţiunea conservatoare Partidul Poporului, condusă de către Mariano Rajoy, deţine majoritatea în Senat.