Personajul care sfidează statul şi legea, pentru că vrea republică prezidenţială, vrea alegeri anticipate şi guvernare socialistă, una pe placul Moscovei, a fost trimis, cum se glumeşte prin târg, în „meditaţie transcendentală” sau, într-o interpretare mai sobră, i s-a recomandat un „interimat al funcţiei” la sugestia Curţii Constituţionale. Prezidentul recalcitrant a fost suspendat timp de câteva minute, cât să semneze Andrian Candu, preşedintele Parlamentului, decretul de numire în post a ministrului Apărării pe care Dodon s-a încăpăţânat să-l respingă.
Astfel, biata noastră armată naţională, rămasă fără ministru de la demisia lui Anatol Şalaru, care între timp şi-a construit un partid unionist, are un nou şef. Este o premieră pentru Moldova, dar cred că şi un caz rarisim pe plan internaţional, când un preşedinte, altfel foarte sănătos, omniprezent şi energic, refuză să respecte Constituţia şi e scos pe tuşă de magistraţi pentru depăşirea unui blocaj instituţional.
Cum s-ar spune: o mostră de ingeniozitate moldovenească în materie de justiţie şi constituţionalitate.
Penibilul situaţiei constă în faptul că cei care acum s-au repezit, ca pompierii, să stingă „incendiul Dodon”, am numit guvernarea de la Chişinău, sunt aceiaşi care au provocat calamitatea, întrucât au crezut că şantajabilul Igor Dodon – preferatul lui Plahotniuc în alegerile prezidenţiale din 2016 – nu le va ieşi din cuvânt, va respecta scenariul.
Sau poate că şi „răzvrătirea” socialistului e parte din scenariu? La cum funcţionează instituţiile în Moldova, la cât de transparente sunt, putem presupune orice. Ce fel de „conflict” e acesta când Procuratura refuză să-l tragă la răspundere penală pe Dodon pentru încălcări mult mai grave decât respingerea unui ministru, şi anume incitarea la separatism, xenofobie, discordie interetnică, promovarea intereselor unei puteri străine – acuzaţii conţinute în denunţul penal depus de PAS –, încălcări pe care Procuratura Generală le-a calificat drept „simple opinii”, iar când e vorba de tranşarea unui „război de palat”, este chemată ditamai Curtea Constituţională, obligată să „livreze” soluţii pentru toate mofturile potentaţilor politici, să modifice şi răstălmăcească legea după cum le convine regizorilor farsei pe care-o urmărim?
Când adevărata problemă este eludată – recte: activitatea distructivă a lui Igor Dodon la adresa Republicii Moldova – şi ni se propune un scandal de operetă, nici nu mai contează felul în care vor coabita noul ministru al Apărării, tehnocratul şi civilul Eugen Sturza, instalat împotriva voinţei socialistului, şi „comandantul suprem” al unei armate pe care acesta o vrea, de fapt, slăbită şi incapabilă să facă faţă unor pericole din Est. Ambii, şi Dodon, şi Eugen Sturza, au dat de înţeles că nu se (prea) recunosc şi nici nu se respectă.
Va mai fi folosită procedura de suspendare temporară a preşedintelui ales cu cântec? Dacă Dodon va rămâne consecvent în declaraţiile sale belicoase la adresa guvernării pe care o consideră ilegitimă şi uzurpatoare, iar guvernarea, la rândul ei, nu va consimţi să-şi plece urechea la doleanţele şi ifosele socialistului, atunci s-ar putea să intrăm într-o lungă şi grotescă serie de alte „suspendări punctuale” ale prezidentului, până când concubinajul PD-PSRM sau binomul Plahotniuc-Dodon se va sparge, dar mai ales până va fi făcut ferfeniţă câmpul legal şi instituţional al Republicii Moldova. Excepţiile, „ştampilate” de Curtea Constituţională, vor prevala asupra normei legale. Se va instala nihilismul juridic. Dacă se va ajunge acolo, Republica Moldova va fi predată la cursurile de profil drept „cazul clinic al Europei” în materie de statalitate şi jurisprudenţă.
Pentru a se evita viitoarele blocaje, „părţile beligerante” încearcă să-şi ia măsuri de precauţie. Guvernarea ar putea să adopte o lege privind tragerea la răspundere penală (totuşi) a unui preşedinte care nu respectă Constituţia – şi vom vedea care „opinii” ale lui Dodon vor cădea sub incidenţa noii legi. De cealaltă parte, socialiştii intenţionează să reformeze Curtea Constituţională, care, li se pare lor, îi cam sabotează. Aici interesant este că ceea ce condamnă ortacii lui Dodon în funcţionarea Curţii este mai ales… dubla cetăţenie, adică cetăţenia română a unora dintre magistraţi. Socialiştii nu se dezmint: „Cartagina trebuie distrusă!”, cum spunea Cato cel Bătrân, senatorul roman care a devenit simbolul ideilor fixe în politică.
Nihilismul juridic spre care se îndreaptă Republica Moldova la etajele de sus ale puterii s-a instalat de mult şi temeinic în cele mai de jos „bolgii” ale sale. Apar noi detalii sinistre despre felul cum instituţiile statului moldovean îşi omoară cetăţenii aflaţi în custodia lor. E vorba despre Andrei Brăguţa, tânărul cu grave probleme medicale, care a murit în penitenciar, unde a fost bătut cu bestialitate de tovarăşii săi de celulă sub brava supraveghere a gardienilor, care nu au intervenit.
Secvenţele video cu maltratarea tânărului, făcute publice de Procuratură, precum şi detaliile oferite de avocaţi (Brăguţa a fost lipsit de somn timp de zece zile, i s-a refuzat apa, mâncarea, nu s-a putut odihni şi încălzi) arată cât de „europeană” este justiţia noastră care a primit în aceşti ani o generoasă asistenţă financiară internaţională pentru a se reforma, pentru a se umaniza un pic. Într-o ţară normală ministrul Justiţiei ar trebui să-şi dea demisia, secondat de o întreagă cohortă de subalterni, cum cere pe bună dreptate Maia Sandu, o demise ca asumare morală, ca semn de respect pentru viaţa umană. Însă Republica Moldova este altceva.
Cazul Brăguţa – un produs „patentat” al justiţiei moldoveneşti – ne aminteşte a câta oară de ororile din 7 aprilie 2009, de asasinarea, aproape ritualică, barbară, a lui Valeriu Boboc în Piaţa Marii Adunări Naţionale de călăii înţoliţi în uniforma MAI, evocă moartea neelucidată a altor cetăţeni în aceleaşi zile de groază şi teroare, evocă schingiuirea tinerilor în comisariate şi penitenciare, condamnarea lor abuzivă. Torţionarii şi şefii care au instrumentat represiunea, procurorii şi judecătorii „din iad”, cum li s-a spus, au rămas nepedepsiţi, ba chiar avansaţi în grad unii dintre ei, iar practicile de genul „coridorul morţii” funcţionează şi azi, după cum vedem, în sistemul penitenciar din Moldova.
Pentru că n-au fost pedepsiţi funcţionarii criminali din aprilie 2009, avem azi asasinatul lui Andrei Brăguţa şi avem declaraţiile „senine” ale responsabililor de la Procuratura Generală, potrivit cărora tânărul ar fi murit de pneumonie: tortura, bătăile din celulă vor fi fost un simplu „adjuvant” al morţii sau nici măcar atât. Şi dacă Andrei Brăguţa era bolnav de pneumonie, şi dacă avea evidente probleme psihice, de ce poliţia nu a permis să i se acorde asistenţă medicală, de ce a fost dezbrăcat şi înfometat cu premeditare?... Nu am auzit încă vreun răspuns la aceste întrebări.
Justiţia din Moldova e foarte inventivă când trebuie să asigure confortul responsabililor politici care o manevrează, cum se întâmplă cu suspendarea provizorie a „rebelului” Dodon sau cu „sentinţa de catifea” pronunţată la adresa unui Ilan Şor, căruia i se incriminează furtul şi înlesnirea furtului unui miliard de dolari din vistieria statului. Dar este extrem de banală în răul pe care îl săvârşeşte împotriva cetăţeanului de rând. Se pare că există totuşi o „Cartagina” care trebuie distrusă, una reală, nu iluzorie. Şi anume: cancerul corupţiei şi al fărădelegii, aciuat în instituţiile de stat ale Republicii Moldova. Va fi mult de lucru.
Jurnal.md
