Actualitate

Sărbătoare mare astăzi. Cine nu a ajuns la biserică trebuie să facă neapărat acest lucru

Însă este potrivit să-l numim var al lui Hristos şi nu frate, pentru că Mântuitorul S-a născut pe cale supranaturală, deci nu a fost rodul legăturii dintre Iosif şi Fecioara Maria. Dacă îl întâlnim şi sub numele de "fratele Domnului", trebuie să ştim că la evrei, gradele de rudenie erau cuprinse într-un singur cuvânt: frate.
Facem precizarea că mama lui Iacob, Salomeea, era rudă Maicii Domnului, iar Iosif ajunge să fie logodnicul Mariei la bătrâneţe, după moartea soţiei sale Salomeea.

Potrivit Tradiţiei, el a călătorit în Egipt împreună cu tatăl sau Iosif, cu Fecioara Maria şi Pruncul, în vremea în care Irod caută să-L omoare pe Hristos.

A fost primul episcop al Iersualimului. A alcătuit prima slujba a Sfintei Liturghii, varianta care a fost prelucrată de Sfinţii Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Liturghia Sfântului Iacob se săvârseste şi în zilele noastre în Biserica Ortodoxă Greacă, pe 23 octombrie, în ziua să de prăznuire.

Sfântul Apostol Iacob a convertit mulţi iudei şi elini la credinţă creştină. Când Anania a ajuns Mare Arhiereu, a hotărât să-l ucidă. Potrivit Tradiţiei, bătrânii iudeilor i-au spus lui Iacob să urce pe aripa Templului sis a grăiască de acolo împotriva lui Hristos. Iacob a urcat, însă a mărturisit în faţă celor prezenţi că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În urmă acestei mărturisiri, a fost aruncat de pe zidurile templului din Ierusalim şi ucis cu pietre.

Troparul Sfântului Apostol Iacob, rudă Domnului
Glasul 2
Că un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; că un mucenic eşti de neînduplecat; îndrăzneala că un frate al lui Dumnezeu, a te ruga că un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Apostol Iacob, rudă Domnului
Glasul 4

Cel Ce Te-ai Înălţat.
Dumnezeu Cuvântul Tatălui Unul-Născut, Cel Ce a venit la noi în zilele cele de apoi, Sfinte Apostole Iacob, Dumnezeiescule, pe ţine întâi te-a arătat pastor şi învăţător ierusalimitenilor şi ispravnic credincios Tainelor celor duhovniceşti. Pentru această, toţi pe ţine te cinstim, Apostole.

Este o zi sfântă și, dacă nu poți ajunge la slujba de la biserică, este bine să rostești Psalmul 50 înainte de prânz. Este bine să îl spune pentru iertarea păcatelor.

Psalmul 50

l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Tot astăzi, facem pomenirea:
– Sfântului Cuvios Ignatie, patriarhul Constantinopolului;
– Sfântului Cuvios Macarie Romanul;
– Sfântului Cuvios Nichifor;
– Sfântului Cuvios Petronie şi a doi sfinţi tineri.

Mâine, facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic Aretă.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *