Comisia de la Veneția va fi sesizată în legătură cu referendumul de revocare a lui Chirtoacă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei va solicita avizul Comisiei de la Veneția cu referire la referendumul local de revocare a primarului general suspendat al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, din 19 noiembrie. Cel puţin asta anunță Partidul Liberal într-un comunicat.

Liberalii fac trimitere la o rezoluție recentă, în care Congresul își exprimă îngrijorarea în legătură cu nerespectarea mai multor articole din Carta europeană a autonomiei locale.

„Potrivit rezoluţiei aprobate, suspendarea primarului capitalei Republicii Moldova ridică probleme în ceea ce priveşte respectarea Cartei europene a autonomiei locale. De asemenea, Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei va solicita Comisiei de la Veneţia un aviz pe marginea constituţionalităţii referendumului de revocare din funcţie a lui Dorin Chirtoacă. Potrivit raportoarei, Gunn Marit Helgesen, care a efectuat o vizită de documentare la Chişinău, este necesară o monitorizare atentă a cazului lui Dorin Chirtoacă”, anunță reprezentanții PL.

Liberalii mai menționează că în rezoluție este specificat faptul că nu s-au respectat prevederile unui alt articol din Carta europeană a autonomiei locale, în condițiile în care Dorin Chirtoacă a fost înlocuit „de un oficial guvernamental local, care a succedat funcția de viceprimar interimar și apoi în funcția de primar”.

La fel este invocată nerespectarea altui articol al Cartei, în condițiile în care este organizat un referendum local de revocare pentru a reduce mandatul primarului, chiar dacă Legea privind statutul alesului local și Constituția interzic orice mandat imperativ.

Având în vedere cele expuse, Congresul se angajează să monitorizeze îndeaproape situația lui Dorin Chirtoacă, prin organizarea unei misiuni de informare, a mai multor vizite.

Rezoluţia a fost susţinută şi de 144 din cei 148 de reprezentanţi ai puterilor locale din alte ţări, prezenţi la congres.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...