Un ex-premier îşi cere scuze de la Pirkka Tapiola

Ex-premierul Ion Sturza şi-a cerut scuze, în cadrul unei emisiuni televizate, de la ambasadorul UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, pentru că anterior l-a atacat pentru pasivitate. „Am înţeles că are un mandat foarte îngust pe care i l-au dat ţările UE şi chiar dacă vrea să fie mai dur, nu are mandatul respectiv”, a menţionat Ion Sturza la emisiunea Interpol de la TV7.

Fostul premier a relatat că a fost săptămâna trecută la Bruxelles, unde a avut nişte discuţii intime cu diplomaţi şi miniştri europeni, cu reprezentanţi ai Consiliului European, inclusiv cu Federica Mogherini, înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, dar că pe agenda acestor discuţii nu a figurat Republica Moldova.

„Şi dacă anii precedenţi mă mai întrebau: Cum este acolo la voi în Moldova, atunci anul acesta Moldova nu a fost pomenită nici pe agenda discuţiilor oficiale, nici pe cea informale. Chiar am fost mirat de unele reacţii şi în acest context, vreau să-mi cer scuze într-un fel de la Pirkka Tapiola, pentru că l-am atacat destul de dur în una din postările mele pentru pasivitate”, a menţionat Ion Sturza.

Fostul premier a spus că, în urma acestei vizite la Bruxelles, a constatat că ţările Uniunii Europene încep să-i reproşeze într-un fel lui Tapiola că este prea dur „şi mai că nu este un agent al Moscovei care vrea să torpileze povestea de succes a Republicii Moldova”. Sturza a recunoscut că a înţeles că ambasadorul UE are un mandat foarte îngust pe care i l-au dat ţările comunităţi europene.

La aceeaşi emisiune, Ion Sturza a opinat că euforia Parteneriatului Estic, unde Republica Moldova era lider, s-a redus la zero şi că la moment prioritatea UE este Ucraina. „Acum nu mai vreau să audă de problemele Moldovei. Prioritatea UE în politica internă şi externă este Ucraina”, a spus Ion Sturza.

Precizăm ca, la începutul lunii iunie, Ion Sturza în cadrul unui interviu la un post de televiziune i-a sugerat șefului delegației UE la Chișinău să-i ia exemplul ambasadorului american James D. Pettit, care a transmis un semnal clar că lucrurile nu mai pot continua așa şi că răbdarea „sponsorilor” democrației în Moldova, dar și a oamenilor este la limită”.

„Să-mi fie iertată remarca, dar poziția Ambasadorului SUA ar fi un bun exemplu și pentru șeful delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, care, în stilul și mentalitatea de vechi ONG-ist, mai invocă „istoria de succes”, fără să realizeze că propria lui activitate la Chișinău este un mare insucces”, a spus atunci Sturza.

Ion Sturza a fost prim-ministru al Republicii Moldova între februarie – decembrie 1999, acum este un om de afaceri de succes. În 2009 a înființat Fondul de Investiții Fribourg Capital care pe parcursul anilor a făcut mai multe investiții în Republica Moldova și Romania, cele mai cunoscute sunt Magazinul on-line Elefant.ro și Liberty Technology Park Cluj.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.