Întrucât în presă se vehiculau diferite informaţii, directorul adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie a ţinut să explice motivele reale ale demisiei sale. Cristina Ţărnă a publicat pe pagina sa de Facebook un document cu motivele cererii sale. Unul dintre ele este faptul că Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale, creată pe lângă CNA acum câteva luni, urmează să fie trecută în subordinea Serviciului Fiscal de Stat.

„Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale abia a început să-şi pună la punct activitatea, reuşind să recruteze angajaţi, să scrie regulamente de activitate, să stabilească prima comunicare cu Kroll. Destabilizarea Agenţiei nou-create, autonome şi independente în cadrul CNA, îi va amâna inevitabil activitatea. Cu tot respectul pentru Ministerul Finanţelor, nu cred în independenţa şi eficienţa ARBI în cadrul Fiscului. De ceva timp ştiam că Ministerul Justiţiei pregăteşte reformarea CNA, însă nu cunoşteam prea multe detalii. De curând am aflat concepţia noii reforme: CNA se va transforma în avocatul businessmanilor şi se va ocupa doar de stabilirea contravenţiilor de corupţie mică şi foarte mică. Comentariile sunt de prisos”, a scris Cristina Ţărnă, care mai spune că reformele anunţate în domeniul anticorupţie nu coincid cu viziunile sale, iar în această situaţie nu vede rostul să rămână în funcţie.

Totodată, ea a ţinut să infirme speculaţiile precum că ar intenţiona să candideze pentru alte funcţii publice sau să se implice în politică. Cererea ei de demisie urmează să fie examinată la şedinţa Parlamentului. Între timp, deputaţii au anunţat concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Centrului Naţional Anticorupţie întrucât pe 25 octombrie expiră mandatul actualului şef al CNA, Viorel Chetraru.

Până în final, deputaţii au decis că pretendenţii la şefia CNA vor putea să-şi depună dosarele începând de mâine, timp de 30 de zile lucrătoare. Directorul Centrului Naţional Anticorupţie este votat de Parlament şi are un mandat de cinci ani.