Vitalie Dragan povesteşte că în seara respectivă a mers la casa unchiului său, după care s-a dus la avocatul său, care locuieşte în apropiere.

Bărbatul spune că agresorii i-au scotocit prin buzunare, căutându-i telefonul mobil, întrucât avea pe el înregistrările audio cu mărturiile unchiului său.

Mai mult, victima crede că în spatele acestei agresiuni ar sta poliţistul de sector care i-ar fi deposedat ruda de locuinţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Urgenţă, Petru Craveţ, starea bărbatului este de gravitate medie.

Cristin Chiriac, avocatul lui Vitalie Dragan, spune că mâine, în legătură cu acest caz, va fi depusă o plângere la Procuratură.

Amintim că bărbatul este nepotul unui bătrân din capitală, care într-o dimineaţă a descoperit un gard instalat în curtea sa, incident după care s-a adresat poliţistului de sector. Însă, când proprietarul casei a solicitat ajutorul sectoristului, el l-ar fi tras pe sfoară şi l-ar fi lăsat fără imobil. Mai mult, poliţistul ar fi întocmit la notar un contract de vânzare-cumpărare cu bătrânul, în schimbul promisiunii că-i va apăra interesele. Nepotul proprietarului susţine că a aflat despre aceasta abia luna trecută, atunci când a venit să-şi ia ruda să stea la el pe perioada iernii. La scurt timp, bătrânul s-a stins din viaţă. Solicitat pentru o reacţie, Maxim Caminschi, poliţistul de sector acuzat, a refuzat să facă vreun comentariu.