Concluziile unui proiect de cercetare desfăşurat pe parcursul a nouă ani, realizat de oameni de ştiinţă de la Institutul de Biotehnologie din Flandra (Vlaams Instituut voor Biotechnologie — VIB), Universitatea Catolică din Leuven (KU Leuven) şi Universitatea Vrije din Bruxelles (Vrije Universiteit Brussel — VUB), sunt considerate o descoperire revoluţionară în studiul cancerului, cercetătorii clarificând în sfârşit modul în care efectul Warburg — un fenomen în cadrul căruia celulele canceroase descompun rapid zaharurile — stimulează creşterea tumorilor.

Publicat în jurnalul ştiinţific ''Nature Communications'', proiectul a fost iniţiat în 2008, acesta punând accentul pe modul în care tumorile convertesc cantităţi semnificativ mai mari de zaharuri în lactat în comparaţie cu ţesuturile sănătoase.

Deşi fenomenul a fost intens studiat, până în prezent nu se ştia cu certitudine dacă acest efect este un simptom al cancerului sau o cauză a acestuia.

Însă această nouă cercetare oferă dovada corelaţiei dintre zahăr şi activitatea oncogenă în celulele canceroase.

''Cercetarea noastră dezvăluie modul în care consumul hiperactiv de zaharuri al celulelor canceroase conduce către un cerc vicios de stimulare continuă a dezvoltării şi evoluţiei cancerului'', a declarat profesorul Johan Thevelein. ''Astfel, se poate explica asocierea dintre intensitatea efectului Warburg şi agresivitatea tumorii''

Oamenii de ştiinţă susţin că aceste descoperiri vor avea ''consecinţe majore'' şi vor oferi ''o bază pentru studii viitoare în acest domeniu''. De asemenea, ele vor avea impact asupra dietelor personalizate pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer.

Cercetarea efectuată pe drojdii a fost esenţială pentru această descoperire, acestea conţinând aceleaşi proteine RAS prezente în mod obişnuit în celulele tumorale, care pot cauza cancer în formă modificată. Utilizând drojdiile ca organism-model, echipa de oameni de ştiinţă a examinat conexiunea dintre activitatea RAS şi metabolismul foarte activ al zaharurilor la drojdii.

''Am observat la drojdii că descompunerea zaharurilor este asociată prin intermediul fructozei 1,6-biofosfat cu activarea proteinelor RAS, care stimulează multiplicarea atât a drojdiilor cât şi a celulelor canceroase'', a adăugat Thevelein. ''Este remarcabil faptul că acest mecanism a fost conservat pe tot parcursul îndelungatei evoluţii a celulelor de levuri la oameni'', a mai spus el.