Invitaţii au fost întrebaţi dacă CSM îndeplineşte în prezent funcţia de garant al independenţei judecătorilor.

„Consiliul Superior al Magistraturii a fost transformat de fapt din organ al autoadministrării judecătoreşti într-o bâtă împotriva sistemului judecătoresc”, a spus Gheorghe Balan, candidat pentru funcţia de membru CSM.

„Componenţa actuală a Consiliului Superior al Magistraturii este o pârghie de influenţă a politicului asupra justiţiei”, a declarat Domnica Manole, fostă judecătoare.

„De ce sunt importante aceste alegeri? Noi nu vorbim de o adunare generală la o instituţie privată, noi vorbim despre Consiliul Superior al Magistraturii, una dintre instituţiile care este una dintre puterile în stat. Cetăţenii văd anumite lucruri, în ce măsură Consiliul Superior al Magistraturii a reacţionat la provocările care sunt, la investigaţiile jurnalistice, cum a comunicat cu publicul”, a spus Ion Guzun, consilier Centrul de Resurse Juridice din Moldova.

Iar magistratul Judecătoriei Chişinău Gheorghe Balan afirmă că, în general, există multe lacune în justiţie.

„Cel mai tragic la moment este faptul, după cele întâmplate cu doamna Manole că orice Colegiu, instanţă ierarhic superioară anulează hotărârea judecătorească şi în acest temei judecătorului îi poate fi intentat dosar penal. Iată mie mi se pregăteşte o asemenea situaţie cu privire la anularea unei sentinţe, că aş fi aplicat eronat pedeapsa unui inculpat şi ştiţi, mi s-a arătat pisica că uite acţiunile tale vor fi examinate prin prisma articolului 274, cod de procedură penală”, a declarat Gheorghe Balan, magistrat Judecătoria Chişinău.
Invitaţii s-au referit şi la faptul că CSM nu a publicat din timp CV-urile şi programele de activitate ale candidaţilor pentru un mandat în această instituţie, aşa cum s-a întâmplat în 2013.

„Regulamentul spune că, şi aşa cum a fost în 2013, cu o lună înainte de data desfăşurării adunării generale se publică programale de activitate ale candidaţilor. Iar referinţa la articolul ăsta la care face referire CSM-ul este doar, articolul 25 prevede listele definitivate pe instanţe, pentru întocmirea buletinului de vot. Deci, asta e o manipulare clasică a opiniei publice şi inclusiv a domnilor judecători. Eu vă spun de ce, pentru a urma scenariul bine regizat de alegere a membrilor actuali care sunt în CSM”, a declarat Domnica Manole, fostă judecătoare.

„Oricare reprezentant al societăţii civile, orice cetăţean ar putea să conteste orice rezultat al rezultatului alegerilor care vor avea loc la data de 20 octombrie 2017 pentru că flagrant a fost încălcat punctul 21 din Regulamentul cu privire la funcţionarea adunării generale a judecătorilor, unde expres este indicat că toate materialele vor fi plasate pe pagina web a Consiliului pentru analizare, verificare”, a spus Gheorghe Balan.

„Cu regret vreau să vă spun că lipsa de transparenţă caracterizează toată activitatea Consiliului Superior al Magistraturii pe perioada 2013-2017 prin hotărâri nemotivate, prin încălcarea acestui principiu de transparenţă şi de fapt această situaţie care s-a creat cu alegerile în viitorul CSM denotă lipsa de dorinţă de a organiza alegeri corecte şi libere”, a afirmat Domnica Manole.

Anterior, şeful CSM a respins toate acuzaţiile aduse instituţiei.