Igor Dodon, după decizia CC: Nu cedez şi nu voi semna decretul privind numirea ministrului Apărării

Președintele Igor Dodon a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că va ignora decizia Curţii Constituționale şi nu va semna decretul de numire a lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării.

Igor Dodon a menţionat că ”Curtea Constituțională poate să interpreteze Constituția, dar nu poate să instituie noi norme constituționale”. Astfel, şeful statului a calificat decizia de astăzi a Înaltei Curţi privind numirea ministrului Apărării  drept uzurpare a puterii în stat.

CC poate interpreta Constituția, dar categoric nu poate institui noi norme constituționale. Ceea ce a fost astăzi nu e nimic altceva decât instituirea unor noi norme. Altfel decât uzurpare nu poate fi numit. O să răspundeți pentru asta. Vine timpul! Fiecare decizie a dvs. va fi examinată după următoarele alegeri parlamentare”, a menţionat Igor Dodon.

În context, şeful statului a  spus că decizia de astăzi a Curții Constituționale îl pune în fața a două opțiuni.

Mă pun să aleg, sau cedez și semnez decretul sau eu nu cedez și nu semnez decretul și atunci responsabilitatea revine președintelui Parlamentului sau Guvernului. Ei vor să mă oblige în speranța că voi ceda. Eu port responsabilitate în fața cetățenilor, eu nu voi ceda. Dacă această persoană este în detrimentul intereselor țării, eu nu voi semna decretul”, a declarat Dodon.

În final, preşedintele a precizat că nu va recunoaște candidatura Guvernului la funcţia de ministrul al Apărării şi că aceasta nu va fi inclusă în componența CSS.

Nu voi semna decretul de numire a dlui Sturza, cel mai probabil va fi semnat de Candu. Eu nu voi recunoaște noul ministru al Apărării, el nu va face parte din Consiliul Suprem de Securitate. Eu, în calitate de comandant suprem, nu-l voi recunoaște. Legitimitatea acestui ministru este egal cu zero”, a mai spus președintele.

Curtea Constituțională a stabilit astăzi că refuzul preşedintelui ţării de numire a candidatului propus repetat de premier este o încălcare gravă a obligaţiilor constituţionale. În acest caz, Parlamentul poate iniţia procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui.

Înalta Curte a stabilit că președintele RM poate refuza o candidatură și să facă o altă propunere. Cu toate acestea, voința politică a președintelui nu poate constitui o sursă de blocaj constituțional.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.