/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Madridul anunţă că va prelua controlul asupra Cataloniei dacă primeşte un răspuns ambiguu

missing
15 octombrie 2017, ora 16:26

„Răspunsul liderului catalan trebuie să fie fără ambiguitate. Să spună da ori nu”, a afirmat Juan Ignacio Zoido într-un interviu acordat postului de radio Cope.

„Dacă va da un răspuns ambiguu, înseamnă că nu vrea dialog, astfel că Guvernul Spaniei va trebuie să treacă la acţiuni”, a atras atenţia ministrul spaniol de Interne.

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a acordat miercuri seară Guvernului Cataloniei, condus de Carles Puigdemont, un termen de cinci zile pentru a clarifica dacă a proclamat sau nu independenţa, au declarat surse guvernamentale de la Madrid citate de cotidianul El Mundo. Carles Puigdemont trebuie să răspundă până luni, 16 octombrie, dacă a proclamat ori nu independenţa Cataloniei. În cazul în care premierul Cataloniei va răspunde afirmativ, Madridul îi va acorda un termen suplimentar, până pe 19 octombrie, pentru a reveni asupra proclamării independenţei.

Dacă Guvernul de la Barcelona îşi va menţine poziţia, Madridul va putea activa Articolul 155 al Constituţiei Spaniei, care prevede posibilitatea suspendării autonomiei Cataloniei.

Carles Puigdemont, premierul Cataloniei, a afirmat, marţi seară, că regiunea şi-a “câştigat dreptul la independenţă”, dar a pledat pentru lansarea de negocieri constituţionale în următoarele săptămâni. După referendum, “Catalonia şi-a câştigat dreptul de a fi un stat independent, de a fi ascultată şi respectată. Nu suntem infractori, nu suntem nebuni, nu comitem un abuz, vrem doar respectarea dreptului la vot. Rezultatul referendumului a fost o majoritate absolută în favoarea independenţei. Catalonia va fi un stat independent în forma unei republici”, a declarat Carles Puigdemont.

“Eu şi Guvernul catalan propunem Parlamentului suspendarea declaraţiei de independenţă pentru a fi lansat dialogul în săptămânile următoare. Suntem convinşi că acest moment istoric necesită oprirea escaladării crizei. Există necesitatea puternică de a nu alimenta tensiunile; în acelaşi timp, în acest moment crucial, trebuie să fim toţi uniţi şi să ne asumăm responsabilităţile. Violenţele extreme comise de poliţia coordonată de Madrid, fără precedent în Europa, nu au împiedicat votul catalanilor. Imaginile cu răniţii vor rămâne mereu”, a subliniat Puigdemont.

Regiunea Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum pe tema independenţei considerat neconstituţional de Guvernul Spaniei şi de Uniunea Europeană.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram