/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/VIDEO/ Un nou regulament vizând amplasarea reclamelor stradale. Locurile pentru reclamă stradală vor fi licitate

missing
10 octombrie 2017, ora 15:07

În ultimii ani, panourile publicitare în Chișinău s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Acestea sunt împrăștiate haotic, îngrădesc vizibilitatea și sufocă orașul. Oamenii se declară deranjați și speră să apară cineva care să facă ordine pe acest segment.

Sunt împotriva lor, fiindcă ele deranjează în circulație. Ar fi bine reclama, dor ca la periferii”.

Mergi și te distrage . Poți face și accident din cauza lor”.

Consider că sunt prea multe, adică ar putea să fie câteva, dar nu în exces”.

Potrivit șefului Direcției arhitectură din cadrul Primăriei, cele mai multe panouri publicitare sunt amplasate la intersecția străzilor Hristo-Botev cu bulevardul Dacia.

Aceste intersecții deja sunt suprasaturate. Altele sunt amplasate organizat, altele neorganizat, altele au fost amplasate haotic, mai sunt și cele neautorizate”, spune șeful direcției Arhitectură, Sergiu Borozan.

Pentru a evita amplasarea haotică și pentru a disciplina agenții economici, primarul interimar, Nistor Grozavu, insistă ca locurile pentru panouri publicitare să fie scoase la licitație.

Astăzi nu mai poate să vină nimeni, pur și simplu în mod arbitrar să trăsnească în mijlocul drumului un panou publicitar. Acest loc va fi expus la licitație și atunci agentul economic care va câștiga acest loc va cunoaște toate condițiile din start, atunci vor fi expuse speculațiile că s-a favorizat un agent economic”, afirmă Nistor Grozavu, primarul interimar al Chișinăului.

Primarul interimar a făcut aluzie și la limbajul indecent din conținutul publicitar.

„Pe o faleză la mare o domniță cu forme foarte apetisante în costum de baie unde scria de dedesubt: Găinușe gustoase, piciorușe frumoase”, a citat primarul.

Noul regulament care va reglementa panourile stradale ar putea fi definitivat în 2-3 săptămâni. Ulterior va fi supus dezbaterilor publice și discuțiilor în CMC. La ora actuală, în Chișinău sunt peste 2000 de panouri publicitare. Numărul lor a scăzut – cândva erau peste 3000 mii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram