11 circumscripții uninominale pentru Chișinău și 2 pentru Bălți; Diaspora şi regiunea transnistreană dau bătăi de cap Comisiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Membrii Comisiei Naţionale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente nu pot ajunge la consens privind numărul de circumscripţii atribuite diasporei și locuitorilor din stânga Nistrului. La ultima şedinţă a Comisiei s-au discutat mai multe variante, însă, până la urmă subiectul a fost lăsat pentru şedinţa următoare.

Membrii Comisiei au propus mai multe variante privind numărul de circumscripții atribuite diasporei și locuitorilor din stânga Nistrului.

Cei mai mulţi membri au propus constituirea unei circumcripţii pentru regiunea separatistă Transnistria, câte una sau două circumscripții pentru America şi Australia şi tot atâtea pentru spațiul european, Federația Rusă şi Asia. Nicio variantă însă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată, astfel subiectul a fost lăsat pentru şedinţa următoare.

În schimb, în cadrul aceleiași şedinţe membrii Comisiei au reuşit să ajungă la compromis privind circumscripțiile atribuite municipiului Chişinău şi Bălţi.

Astfel, municipiul Chișinău și 18 suburbiile vor avea 11 circumscripții uninominale, în timp ce municipiul Bălţi va avea doar 2 circumscripții.

Citeşte şi: De la 25, la 15; Socialiștii vor 10 circumscripții în diaspora și 5 pentru Transnistria

În următoarele săptămâni Comisia ar rebui să constituie 51 de circumscripţii uninominale permanente în scopul organizării alegerilor parlamentare, fiind specificate inclusiv normele de formare a circumscripţiilor peste hotarele Republicii Moldova şi în localităţile din regiunea transnistreană.

Conform proiectului, listele circumscripţiilor uninominale, cu indicarea numerelor şi a hotarelor, aprobate de Guvern, vor fi publicate în Monitorul Oficial, în vederea asigurării principiului transparenţei.

Citeşte şi: Sateliţii lui Dodon la alegerile din 2014 vor avea membri în Comisia pentru constituirea circumscripţiilor uninominale

De menționat că, opoziția a refuzat delegarea reprezentanţilor săi în Comisia pentru constituirea circumscripţiilor uninominale. În schimb, sateliţii preşedintelui Igor Dodon la alegerile din 2014 au membri în Comisie. Este vorba de Partidul Comunist Reformator din Moldova şi Blocul electoral „Alegerea Moldovei-Uniunea Vamală”, compus din Partidul Social Democrat şi Partidul Regiunilor din Moldova.

Anterior, mai multe organizații ale societății civile din țară și de peste hotare și-au exprimat îngrijorarea privind lipsa de transparență a activității Comisiei naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente. Acestea au venit cu un apel public privind transparența activității Comisiei naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...