/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/VIDEO/ Patru cetățeni ucraineni, reținuți. Au trecut ilegal frontiera de stat

missing
09 octombrie 2017, ora 14:20

Astfel, în direcția localităților Etulia-Limanscoe, patrula Sectorului Poliției de Frontieră „Cișmichioi” a observat patru persoane deasupra unui vagon al trenului marfar de rută regulată Etulia-Reni. Pentru a verifica contextul acțiunilor acestora, inclusiv identificarea lor, trenul a fost oprit și concomitent chemată grupa de intervenție. Persoanele dându-și seama că au fost prinse în flagrant delict, au încercat să fugă de la fața locului. Însă la scurt timp, urmare a măsurilor operative, polițiștii de frontieră au depistat cele patru persoane, fiind prinse în satul Etulia.

În cadrul cercetărilor primare s-a aflat că este vorba despre patru cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, toți locuitori ai sat. Limanscoe, Ucraina.

În vederea elucidării circumstanțelor și dispunerii măsurilor legale ce se impun, angajații Poliției de Frontieră continuă cercetările. Totodată, ținând cont că trenul avea încărcătură cu minereu de cărbuni, Poliția de Frontieră documentează cazul și din perspectiva implicării persoanelor în trecerea ilegală a frontierei cu scop de sustragere a cărbunilor.

Cei patru cetățeni ucraineni sunt reținuți pentru 72 de ore.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram