"În cazul în care se aplică legea privind noile sancţiuni ale SUA, această ţară va trebui să-şi transfere bazele regionale la 2.000 de kilometri pătraţi de raza de acţiune a rachetelor iraniene", a declarat comandantul Gardienilor Revoluţiei, generalul Mohamad Ali Jafari.

Generalul iranian a subliniat, citat de agenţia oficială Irna, că, dacă Washingtonul va include în cele din urmă Gardienii Revoluţiei pe lista grupărilor teroriste, acest corp "va trata armata SUA în întreaga lume, dar mai ales în Orientul Mijlociu, aşa cum tratează Daesh" (acronimul în limba arabă al grupării teroriste Statul Islamic, SI — n.r.).

În luna august, preşedintele american Donald Trump a promulgat o lege care prevede sancţiuni la adresa Iranului, Rusiei şi Coreei de Nord. În plus, Trump trebuie să se decidă până la 15 octombrie dacă certifică sau nu faptul că Iranul respectă prevederile acordului nuclear semnat în 2015 de Teheran şi şase mari puteri.