O femeie din Bender a rămas fără 107 mii de dolari, după ce a dat banii cu împrumut unui cunoscut, iar acum acesta se eschivează de la plata datoriei. Femeia a rămas doar cu o recipisă scrisă de datornic.
Potrivit presei de la Tiraspol, femeia de 58 de ani lucra la un schimb valutar. Aceasta a fost rugată în luna mai de un cunoscut din satul Copanca să-i împrumute banii. Bărbatul i-a promis să-i returneze peste patru luni, acum el însă evită să ia legătura cu femeia.
Totodată, presa locală scrie că o altă femeie de 37 de ani din Bender a fost rugată de o cunoscută să contracteze, în numele acesteia, un credit de 5 mii de dolari. Cunoscuta i-a promis ca va achita datoria fără probleme.
Timp de câteva luni aceasta într-adevăr a achitat banii, însă din luna februarie a încetat plata ratelor.
Mai mult, din acea perioadă “prietena” a evitat să contacteze cu femeia din Bender. Presa scrie că ambele cazuri sunt examinate de aţa-zisele forţe de ordine din stânga Nistrului.