VIDEO // Moment penibil pentru Regele saudit în Rusia
Regele Salman al Arabiei Saudite, aflat într-o vizită istorică în Rusia, unde s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin, a avut parte de un incident amuzant, pe aeroportul Vnukovo, din Moscova, relatează BBC News.
Scările rulante din aur pe care monarhul trebuia să coboare din avion s-au oprit brusc și l-au pus pe rege în situația de a lua o decizie „dificilă”: să coboare singur treptele sau să aștepte pentru ca problema să fie remediată.
După 12 secunde în care s-a uitat neputincios în stânga și-n dreapta, regele Arabiei Saudite s-a hotărât să coboare din avion ca orice muritor de rând, treaptă cu treaptă, cu toate că a avut sprijinul armatei de delegați care l-au însoțit.
Arabia Saudită a semnat joi cu Rusia un acord preliminar care deschide calea achiziţionării unor sisteme ruse de apărare antirachetă de tip S-400 şi producerii lor în regatul saudit, un aliat tradiţional al Statelor Unite, relatează AFP.
Acordul a fost semnat în cadrul unei vizite a regelui Salman la Moscova. Regele a fost primit la Kremlin de către preşedintele rus Vladimir Putin.
Acordul prevede achiziţionarea de către Riad a unor sisteme de tip S-400, dar şi a unor sisteme antitanc de tip Kornet-EM, a unor lansatoare de obuze TOS-1A, lansatoare de grenade de tip AGS-30 şi a unor puşti de asalt Kalaşnikov de tip AK-103, a anunţat Saudi Arabian Military Industries (SAMI) într-un comunicat.
Sursa: digi24.ro
Consiliul Județean Buzău realocă 320 000 de euro pentru trei proiecte de investiții în Republica Moldova
R. Moldova SUSPENDĂ Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale în Europa, din cauza războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei
„Rusia NU poate învinge Ucraina și probabil va PIERDE războiul”. Cele mai noi perspective despre situația din țara vecină