Pedagogi și artiști prin vocație. S-a inaugurat expoziția de artă ce promovează talentele cadrelor didactice și ale elevilor

dsc_0327
Foto: ????????????????????????????????????

La data de 5 octombrie, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, a avut loc inaugurarea expoziției de artă „Pedagogi și artiști prin vocație” ce cuprinde lucrări plastice ale unor cadre didactice din Chișinău.

Evenimentul se înscrie în șirul activităților de promovare a bunelor practici din instituțiile de învățământ general și a fost organizat în contextul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ de către Inspectoratul Școlar Național, cu suportul Ministerului Educației Culturii și Cercetării, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, Direcția Generală Educație Tineret și Sport Chișinău, Liceul Teoretic „Ion și Doina Aldea-Teodorovici” și Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Inaugurarea acestei expoziți este a IV-a la număr în șirul activităților de promovare a artei în instituțiile de învățământ, însă este pentru prima dată când profesorii participă în calitate de artiști plastici, cu lucrările expuse în cadrul expoziției.

Expoziția cuprinde lucrări plastice, grafice și sculpturi create de șapte artiști, cadre didactice și membri ai Uniunii Artiștilor Plastici:

# Iraida Ciobanu, profesor de arte plastice, IP LT „Alexandru Ioan Cuza”;

# Lily Prisăcaru, director adjunct, profesor de arte plastice, IP LTPA „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”;

# Mihai Prisăcaru, profesor de arte plastice, IP LTPA „Ion și Doina Aldea- Teodorovici”;

# Teodora Mîțu, profesor de arte plastice, IP LTPA „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”;

# Valentin Vârtosu, sculptor, profesor de arte plastice, IP LTPA „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”;

# Virginia Mireanu, profesor de arte plastice, IP LT „Onisifor Ghibu”;

# Zinaida Ursu, profesor de arte plastice, IP LT „ Ginta Latină”.

Evenimentul de inaugurare a cuprins atât numere artistice ale elevilor talentați, cât și discursuri ale invitaților de onoare, care au ținut să felicite toți profesorii prezenți în sală și să aprecieze munca depusă și talentul cadrelor didactice care și-au expus lucrările în cadrul expoziției.

Expoziţia poate fi vizitată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Colecția de Arte și Hărți, până la data de 20 octombrie 2017.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente