EDUCAȚIE // Lucruri pe care părinții PUTERNICI le evită
Creșterea copiilor puternici din punct de vedere mental, care sunt pregătiți să facă față provocărilor din lumea reală, necesită ajutorul anumitor lucruri pe care părinții puternici le pot face. În primul rând, pot renunța la practicile nesănătoase, dar populare. Desigur, nu este un proces ușor și e nevoie ca părinții puternici să își ajute copiii să își atingă potențialul.
Ce lucruri nu fac părinții puternici?
1. Nu cred că este centrul universului copilul lor
Poate fi tentant să îți organizezi viața în jurul copilului tău. Dar copiii care cred că sunt centrul universului se transformă în acei adulți care consideră că li se cuvine totul. Părinții puternici își învață copiii să se concentreze pe ceea ce au de oferit, nu pe ceea ce trebuie să primească de la lume.
2. Nu lasă frica să le influențeze alegerile
Dacă îți ții copilul într-un balon protector, s-ar putea să ai adesea sentimentul de anxietate. Însă această practică împiedică dezvoltarea copiilor. Părinții puternici sunt îndrumători, nu protectori. Aceștia le permit copiilor să meargă în lume și să aibă parte de tot felul de experiențe, chiar și atunci când le este frică.
3. Nu îi fac pe copii să creadă că au ultimul cuvânt de spus
Copiii care dictează ce va mânca familia la cină sau cei care aleg cum să-și petreacă weekendurile au prea multă putere. Iar atunci când devin egali cu părinții, nu este sănătos pentru copii.
Părinții puternici din punct de vedere mental îi lasă pe copii să facă alegeri adecvate, menținând în același timp o ierarhie clară.
4. Nu se așteaptă la perfecțiune
Așteptările înalte sunt sănătoase, dar atunci când te aștepți la prea multe lucruri de la copilul tău nu este bine. Părinții puternici recunosc faptul că cei mici nu vor excela la tot ceea ce fac. În loc să îi oblige pe copii să devină mai buni decât oricine altceva, aceștia se concentrează pe a-i ajuta pe copii să devină cele mai bune versiuni ale lor.
5. Nu îi lasă pe copii să evite responsabilitățile
Un părinte puternic nu va spune niciodată că nu vrea să-și împovăreze copilul cu treabă. Este de așteptat ca piticul tău să se implice și să învețe totul despre abilitățile de care are nevoie pentru a reuși în viață. Părinții puternici își învață în mod proactiv copiii să-și asume responsabilitatea pentru alegerile lor și le atribuie obligații corespunzătoare vârstei.
Tu faci vreunul dintre lucrurile de mai sus? Dacă da, de ce?
Sursa: eva.ro
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România