Alături de Heather Watson, Simona a învins perechea Anabel Medina Garrigues / Arantxa Parra cu 1-6, 6-3, 10-7, după 68 de minute de joc şi s-a calificat în sferturile competiţiei.

În următorul tur, Halep şi Watson vor da piept cu cuplul Jie Zheng / Yung-Jan Chan, care a trecut de perechea Casey Dallaqua / Sania Mirza, în două seturi 6-4, 6-2.

Pentru calificarea în sferturi de finală la Birmingham, Halep şi Watson vor primi 100 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 5.785 de dolari.

Tot joi, Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-3, pe sportiva cehă Klara Koukalova,locul 92 WTA, venită din calificări, într-un meci din optimile de finală ale turneului de categorie Premier de la Birmingham.

Jucătoarea născută la Constanţa se va duela pentru un loc în semifinale cu Kristina Mladenovic.