Spunem că la Orhei şi Bălţi moldovenii au votat conştient pentru nişte inşi dubioşi şi corupţi. Eu cred că majoritatea moldovenilor care au votat în sate şi raioane pentru partidele lui Filat şi Plahotniuc au votat de asemenea conştient pentru nişte corupţi. De ce? Ei au votaţi pentru acei primari care au făcut ceva pentru sat. Să zicem, un drum, au reparat un spital, o grădiniţă. Dar cum au primit ei banii pentru toate acestea? I-au primit pentru că şefii lor de partid de la Chişinău au luat de la alţii şi au îndreptat înspre ei bani. Şi sătenii înţeleg că da, primarul lor a obţinut mijloace nu tocmai cinstit, dar bine că poate omul.

Tot un taximetrist îmi spunea cum transportă el sâmbătă seara din cartierele bogate de la Telecentru şi Valea Morilor domnişoare fiţoase, fiice de deputaţi, miniştri, demnitari şi funcţionari la cluburi de noapte. Şi cum la trei-patru dimineaţa le încarcă pe toate, băute sau drogate, ca pe ţoluri şi le duce acasă. Există un strat gros al acestui tineret crescut din bani în totalitate furaţi. Părinţii lor sunt cei care ne conduc pe noi astăzi. Şi există un strat mai gros al altor tineri, mai săraci, dar care îi invidiază pe primii. Dacă s-ar face un sondaj şi moldoveni ar fi întrebaţi, ce ar alege - să fie stârpită corupţia în Moldova ori să se bucure şi ei de roadele corupţiei, mă tem că majoritatea ar vrea să fie şi ei oleacă corupţi.

Mai pe scurt, dragi compatrioţi, care credeţi că a avea grijă de viitorul copiilor voştri înseamnă a le construi palate şi a le dărui maşini scumpe. Cea mai bună investiţie în viitorul copiilor voştri ar fi să stârpiţi corupţia de astăzi, pentru că pe viitor copiii voştri din cauza aceleiaşi corupţii s-ar putea să rămână şi fără palate, şi fără maşini.