Iurie Ciocan despre turul II de scrutin: Listele alegătorilor vor fi îngheţate

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale Iurie Ciocan a anunţat astăzi în plenul Parlamentului că alegătorii vor vota în turul II al alegerilor generale locale, care va avea loc la 28 iunie, în baza listelor electorale întocmite pentru scrutinul din 14 iunie.

„Listele alegătorilor vor fi înghețate. Dacă alegătorul se va prezenta cu o viză perfectată în aceste două săptămâni, nu se va regăsi în liste și va fi respins”, a declarat Iurie Ciocan.

Declaraţia a fost făcută în condiţiile în care Iurie Ciocan a fost invitat de deputaţi în Parlament, ca să explice cazurile când în unele locuințe din suburbiile capitalei au fost înregistrate sute de persoane înainte de alegerile locale din 14 iunie şi au obținut în mod automat dreptul la vot în localitatea respectivă.

Fiind întrebat de deputați ce se poate de făcut pentru ca în cel de-al doilea tur al alegerilor locale să nu se repete această situație, preşedintele organului electoral a opinat că cel mai bine ar fi bine să se revină la practica legislativă de până în 2005, când cetățenii aveau dreptul să voteze doar acolo unde au domiciliul și nu reședința.”Acum culegem roadele modificărilor legislative operate în 2005”, a spus Iurie Ciocan.

În context, el a precizat că listele electorale au fost făcute în baza datelor primite de la Registru şi că alegatorul a votat acolo unde își are reşedința pe perioada valabilității acesteia. „Faptul că 100 de persoane au reședința în aceeași locuință nu ține de competența noastră”, a subliniat Ciocan.

La rândul său, în cadrul şedinţei Parlamentului, deputaţii au relatat despre mai multe  cazuri dubioase “de fraudare a votului”. Astfel, liberalul Veaceslav Untilă a declarat că, într-o casă din Stăuceni au fost înregistrate 600 de persoane. Un alt liberal Gheorghe Brega a adăugat că într-un imobil din Băcioi au acum reședința 800 de cetățeni cu drept de vot. Potrivit celor doi, despre aceste cazuri au fost relatate în presă, dar au fost raportate şi de asociaţia „Promo-Lex”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.