04:13:15 24.04.2024
Stiri

VIDEO // DECLARAȚIE: „Vectorul european al R. Moldova se va măsura în mod real în metri cubi de gaz și megawați de energie electrică” livrați de România

Politică 28.09.2017 12:41 Vizualizări1922 Autor: Ziarul National
VIDEO // DECLARAȚIE: „Vectorul european al R. Moldova se va măsura în mod real în metri cubi de gaz și megawați de energie electrică” livrați de România


Vectorul european al Republicii Moldova se va măsura în mod real în metri cubi de gaz și megawați de energie electrică livrați, odată cu implementarea până la capăt a proiectului privind gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău și a proiectelor de interconectare a sistemului electro-energetic al Moldovei cu cel al României. Sunt proiecte cruciale ce vor reduce dependența față de livrările din Est și vor contribui la fortificarea securității în regiune.

Declarațiile îi aparțin spicherului Andrian Candu și au fost făcute, ieri, în cadrul „Aspen Energy Summit”, eveniment desfășurat la București.

„Pentru R. Moldova, tot ce este legat de energie este o prioritate. R. Moldova este lipsită de surse de energie și dependentă încă de o anumită sursă. Toate eforturile pe care le depune Guvernul R. Moldova sunt îndreptate spre diversificarea surselor de energie și să ne integrăm, astfel, în UE. Aceste proces are, pentru noi, o importanță strategică. O să mă refer la două proiecte esențiale: gazoductul Iași-Ungheni care urmează a fi extins până la Chișinău și interconectarea liniilor de înaltă tensiune cu cele din România. În ce privește gazoductul, suntem la faza de finalizare a proiectelor tehnice și, pe această cale, țin să mulțumesc Guvernului României pentru că a acoperit costurile acestor proiecte”, a spus Andrian Candu la „Aspen Energy Summit”.

Spicherul și-a exprimat speranța ca în anul 2018, „pe lângă faptul că este un an de o importanță simbolică, atunci când vom marca Centenarul Unirii”, să fie puse bazele gazoductului până la Chișinău.

„Gazoductul ne va face mai puțin dependenți de Federația Rusă, dar va fi, în același timp, o cale reală și pragmatică de integrare în UE”, a punctat Candu la București.

Menționăm că extinderea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău va costa peste 110 milioane de euro. Guvernul României a acordat o finanţare nerambursabilă de 550 de mii de euro, pentru realizarea proiectului tehnic detaliat al gazoductului Ungheni-Chişinău. De asemenea, BERD va oferi 41 de milioane de euro, Banca Europeană de Investiţii va oferi în paralel un împrumut, iar Uniunea Europeană va cofinanţa proiectul.

Tronsonul până la Chişinău, cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri, ar urma să fie construit până la începutul anului 2019.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md