R.Moldova a urcat 11 poziţii în Raportul Competitivităţii Globale 2017-2018

Republica Moldova și-a îmbunătățit poziția în Raportul Competitivităţii Globale 2017-2018, publicat recent de Forumul Economic Mondial.

Astfel, după Indicele Global al Competitivității, țara noastră a urcat 11 trepte, de pe locul 100 pe poziția a 89-a, din totalul de 137 de țări incluse în raport. Progresul Republicii Moldova a fost calificat drept unul semnificativ.

Creșterea poziției Republicii Moldova se datorează în special îmbunătățirii situației macroeconomice, dar și a componentelor care țin de calitatea activității instituțiilor statului, eficiența politicilor publice și a cadrului de reglementare.

Raportul Competitivităţii Globale este format în baza scorului general compus din 12 componente care includ 114 indicatori, calculați în baza datelor statistice, a altor indicatori internaționali, dar și a datelor estimate în baza unui sondaj desfășurat anual în cadrul mediului de afaceri.

Anul acesta au fost chestionați 132 de conducători de întreprinderi din Republica Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.