12:16:53 24.04.2024
Stiri

Procurorii susțin că președintele raionului Dubăsari a fost reținut pentru ACTE de CORUPȚIE, în timp ce se întorcea din Turcia

Anticorupție 27.09.2017 09:56 Vizualizări3381 Autor: Ziarul National
Procurorii susțin că președintele raionului Dubăsari a fost reținut pentru ACTE de CORUPȚIE, în timp ce se întorcea din Turcia


Președintele raionului Dubăsari din anul 2003, Grigore Policinschi, a fost reținut, ieri-seară, la Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce se întorcea de la odihnă din Turcia. Printre acuzațiile care i se aduc acestuia se numără și faptul că și-ar fi majorat ilegal salariul lunar cu aproape 1 300 de lei.

Procurorii anticorupție susțin că Policinschi este bănuit de abuz de serviciu, care a dus la cauzarea de daune în proporţii considerabile intereselor publice, dar şi de depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave.

Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2014 - 2016, președintele raionului Dubăsari ar fi dispus ilegal, în lipsa deciziei Consiliului raional, delegarea pentru participarea la o serie de întruniri peste hotarele Republicii Moldova a unor persoane cu funcție de demnitate publică și persoane publice din cadrul Consiliului raional Dubăsari, fiindu-le acoperite cheltuielile de deplasare din bugetul Consiliului în sumă de peste 83 de mii de lei.

Totodată, funcționarul a încheiat cu o firmă două contracte de achiziționare a serviciilor de asistență juridică în sumă de 40 000 de lei și ar fi aprobat, tot ilegal, listele colaboratorilor Aparatului președintelui raionului, secțiilor, direcțiilor și subdiviziunilor din subordinea Consiliului raional, care urmau să aibă acces permenent la secretul de stat, avizând achitarea plăților sub formă de sporuri la salariu de funcție pentru acces la secrertul de stat.

Printre acuzațiile care i se mai aduc lui Policinschi se mai numără și faptul că a încheiat cu o întreprindere contracte privind achiziționarea, prin procedura cererii ofertelor de prețuri, a bunurilor în sumă de 439 000 de lei și a avizat achitarea către persoanele cu funcție de demnitate publică și persoanele publice din cadrul Consiliului raional, la stabilirea gradelor și treptelor de salarizare, avansul la salariu cu luarea în calcul condițiile prevăzute pentru raioanele cu o populație mai mare de 50 000 de locuitori. La formarea bugetelor, însă, Consiliul raional a luat în calcul faptul că populația raionului însumează 35 000 de locuitori, fapt ce a dus la majorarea salariului lunar al președintelui raionului cu 1 296 de lei, iar al vicepreședințelor de raion - cu 1 100 de lei.

Un comunicat al Procuraturii Generale anunță că în cadrul perchezițiilor de la domiciliul acestuia și în biroul de serviciu nu au fost depistate probe care să aibă importanță pentru cauza penală.

Menționăm că directorul Congresului Autorităților Locale din R. Moldova, Viorel Furdui, a sugerat că ar fi vorba de un „dosar la comandă”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md