/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ CMC a votat adaosul salarial de 500 de lei pentru angajații grădinițelor. Socialistul Ceban susține că și el are un salariu ca a unui spălător de vase

missing
26 septembrie 2017, ora 18:03

Aleșii locali s-au lăudat că au găsit bani pentru majorarea lefurilor angajaților auxiliari din instituțiile preșcolare de învățământ, deși anterior cei de la Directia finanțe spuneau că nu sunt bani în primărie. Unii le-au reproșat jurnaliștilor faptul că au relatat ieri ironic despre isprava lor cu adaosul de 500 de lei la salariul mizer de 1000 de lei al angajaților din grădinițe. Totuși, consilierii recunosc că e vai și amar de capul celor care trăiesc cu asemenea salarii.

Cu 1500 de lei care nu are familie și plătește și chiria este imposibil să supraviețuiești în Chișinău timp de o lună”, susține Ilian Cașu, consilier Partidul Nostru.

Ceea ce este poate nostim, salariul meu este cu adevărat de 1500 de lei. Dacă n-ar fi salariul soției care este mult, mult mai mare, probabil că m-aș descurca foarte complicat”, explică Ion Ceban, consilier PSRM.

V-ar ajunge numai să mergeți la transport, să supraviețuiți cu pâine și lapte, dacă încă va ajunge, dar cum să achitați, cum să vă îmbrăcați și toate celelalte servicii..”, afirmă Eugenia Ceban, consilier PSRM.

Consilierii municipali spun că bani pentru majorarea salariilor ar fi dacă s-ar reduce numărul direcțiilor din primărie.

Noi înțelegem că 500 de lei sunt bani foarte puțini pentru a ajuta oamenii și pentru a-i ține la locul de muncă sau pentru a păstra locurile de muncă în Chișinău. Dacă s-ar merge pe o reformă a primăriei Chișinău și eliminarea corupției, atunci noi am putea majora salariile și până la 3000 de lei și cu 3000 mii de lei”, susține Ruslan Codreanu, consilier PPEM.

Alții critica acțiunile socialiștilor și le etichetează ca fiind „o încercare disperată de a câștiga referendumul”.

E puțin. De aceea și spuneam la început că acestea sunt niște idei populiste care vor să cumpere câțiva oameni și se folosesc de sărăcia oamenilor. Iat-o pe doamna Eugenia Ceban”, afirmă Ion Ceban, consilier PL.

Dacă vorbim despre măsurile întreprinse să rezolve problema aici a fost o injecție marca pompierii de majorări de salariu”, susține Ilian Cașu, consilier PN.

De adaosuri la salarii vor beneficia aproape 850 de angajați auxiliari din grădinițe. Pentru acesta, din bugetul municipal ar urma să fie alocate 1,9 milioane de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram