Republica Moldova își intensifică relațiile economice cu China

Intensificarea cooperării economice dintre Moldova și Republica Populară Chineză a fost principalul subiect al întrevederii delegației chineze cu viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephan Cristophe Bride.

”Avem nevoie să accelerăm intrarea investițiilor străine pe piața din Moldova, care să asigure o dezvoltare rapidă și calitativă a economiei naționale. Suntem deschiși cooperării și vă asigur că  vom fi proactivi și insistenți în demersurile noastre către investitori”, a declarat Stephan Bride.

Ministrul Economiei a vorbit în acest context despre avantajele oferite de Zonele Economice Libere și Parcurile Industriale din ţara noastră, subliniind că acestea oferă posibilități extraordinare pentru investitori.

”Întrevederea noastră de astăzi este o continuare logică și foarte constructivă a dialogului lansat anterior. Astfel de discuţii contribuie la înțelegerea specificului țării unde se vrea dezvoltarea cooperării”, a declarant Stephan Bride.

La rândul lor, oficialii chinezi au dat asigurări ale interesului pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. ”China acordă o importanţă deosebită relaţiei cu Republica Moldova şi doreşte să întărească cooperarea în domeniile economiei, comerţului, infrastructurii, ştiinţei, tehnologiei etc. a declarat directorul general al Departamentului Internaţional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Hu Yanxin.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.