„Evident că niciun oncolog din Republica Moldova şi din Institutul Oncologic de la catedră niciodată nu va semna deetatizrea proprietăţii Institutului sau descentralizarea serviciilor respective. Evident că el este specialist şi nu face lucrul acesta. Ideea - implementarea unui alt conducător la cârma Institului pentru a putea face acest lucru”, a spus Ion Mereuţă.

Ion Mereuţă a mai spus că în acest proces a fost lichidat şi laboratorul ştinţific al instituţiei medicale. Asta chiar dacă statul a investit fonduri în această structură timp de doi ani.

„Mi-au spus: "O să vă luăm şi Laboratorul Ştiinţific, o să vă dăm afară. O să vă dăm afară şi din funcţia de şef de catedră. O să vă distrugem complet.". Şi în timpul ăsta ce-au făcut? Ei au lichidat Laboratorul Ştinţific la care eu sunt şef de laborator şi am temă instituţională de-acum a doua oară. Deci, statul a plătit bani, deja doi ani de zile din bugetul consolidat al statului pentru tematica ştiinţifică şi acum, ce? În aer chestiunea aceasta rămâne? Cine va răspunde pentru banii investiţi în chestiunea aceasta?”, a declarat Ion Mereuţă.

Am încercat să obţinem o reacţie de la purtătoarea de cuvânt a Institutului Oncologic, Angela Rodideal, dar nu ne-a răspuns nimeni la telefon. Asta după ce săptămâna trecută ne-a spus că va reveni cu un comentariu, ceea ce nu s-a întâmplat.

Şi jurnalistul Dorin Scobioală susţine că, pe lângă faptul că sunt prost plătiţi, medicii din ţara noastră muncesc sub presiune şi cu frica în sân.

„Nu mi se pare corect, în condiţiile în care medicii sunt cei care sunt cu mâna pe viaţa noastră, atunci când ajungem să ne adresăm la ei, nu mi se pare corect să fie atât de prost finanţat acest domeniu. În condiţiile astea noi creştem an de an numărul poliţiştilor, în condiţiile astea noi le oferim 25% din amenzi poliţiştilor sub formă de primă... De ce nu facem acelaşi lucru cu medicii? De ce trebuie să stea medicul cu frica în sân?”, a spus Dorin Scobioală.

„Iată că preşedintele Dodon şi-a achiziţionat un aparat de fotografiat de 7500 de euro. Ceea ce ar însemna cam 13 ani de pensie a unui pensionar care are în jur de 800-900 de lei. Deci, iată acolo se găsesc bani. Se găsesc bani pentru poliţişti, pentru judecători, pentru procurori. Eu mă tem că într-o bună zi în Republica Moldova nu vor mai exista nu doar că medici, nu vor exista nici surori medicale, nu vor exista nici infimiere, nici nimic”, a spus Vasile Năstase.

Invitaţii emisiunii s-au referit şi la problemele din sistemul de învăţământ, care, în opinia lor, trece printr-o criză gravă. Ei au vorbit despre salarizarea cadrelor didactice şi a angajaţilor grădiniţelor, precum şi despre contribuţia financiară a părinţilor care formează aşa-numitele asociaţii.

„Păi, domnule stat, dacă nu eşti capabil să asiguri un salariu unui bucătar care să îmi poată ţine copilul la grădiniţă, pentru ca eu, la rândul meu, să pot să merg la serviciu să-mi cîştig banul, lasă-mă să rezolv eu! Să ne asociem noi, să formăm o comunitate, să fondăm o fundaţie şi să ne rezolvăm problema”, a spus Dorin Scobioală.

„O politică socială de salarizare este egală cu coşul minim de consum plus 50 la sută. E clar? Pentru toată lumea să fie clar politica socială cum trebuie s-o ducă statul, dar nu 1050 de lei care Dumneavoastră spuneţi. Un om în capacitatea sa de muncă, el este sărac!”, a declarat Ion Mereuţă.

În cadrul emisiunii au fost abordate şi alte subiecte, printre care şi refuzul preşedintelui Igor Dodon de a numi în funcţia de ministru al Apărării pe Eugen Sturza, candidatul propus de către şeful PD. Dorin Scobioală a făcut public un posibil scenariu privind suspendarea lui Dodon din funcţia de şef de stat şi organizarea unui referendum de demitere.

„Nu exclud şi varainta în care va intra în acea procedură de suspendare timp de o lună, timp în care trebuie să fie organizat un referendum, iar pe perioada suspendării, preşedinte interimar al statului rămâne preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Nu exclud, ca să dezvolt mai departe, pe perioada acestei luni premierul Filip îşi dă demisia, iar preşedintele interimar Candu numeşte un nou premier în persoana preşedintelui PD, Vlad Plahotniuc”, a spus Dorin Scobioală.

Chiar dacă Dodon va trece de acest referendum şi va reveni la Preşedinţie, asta nu l-ar împiedica pe Plahotniuc să preia funcţia de prim-ministru, a adăugat Dorin Scobioală.