10:14:14 23.04.2024
Stiri

General NATO: Exercițiile „Zapad-2017” seamănă cu pregătirile pentru MARELE RĂZBOI

Știri 18.09.2017 19:44 Vizualizări1947 Autor: Ziarul National
General NATO: Exercițiile „Zapad-2017” seamănă cu pregătirile pentru MARELE RĂZBOI Pagina de Rusia
Generalul Peter Paul


Exercițiile militare comune pe scară largă ale Rusiei și Belarusului – „Zapad-2017” – care se desfășoară între 14 septembrie și 20 septembrie, sunt similare pregătirilor pentru marele război, a declarat președintele Comitetului Militar al NATO, generalul ceh Peter Paul, potrivit portalului Delfi.

Coform generalului, Alianța și-a intensificat acțiunile de restabilire a relațiilor militare cu Rusia, astfel încât în timpul manevrelor să se evite „incidente potențiale nedorite”.

În ciuda afirmatiilor Moscovei că „NATO nu este considerat inamic” și că „exercițiile nu sunt îndreptate împotriva alianței”, generalul ceh a reamintit că Rusia nu respectă regula stabilită pentru manevre militare.

Rusia pretinde că la exerciții participă circa 12 700 de militari, însă, potrivit lui Peter Pavel, între 70 000 și 100 000 de militari sunt implicați în „Zapad-2017”.

„În general, ceea ce vedem este o pregătire serioasă pentru marele război”, a spus generalul, citat de Pagina de Rusia.

El a adăugat că „dacă te uiți la exercițiu în felul în care îl prezintă Rusia, nu ar trebui să existe vreo emoție. Dar dacă îl privim în perspectivă mai largă, atunci ar trebui să ne facem griji, pentru că acest exercițiu nu este complet transparent”.

„Avem o mare concentrație de forțe militare în țările baltice și în Marea Neagră, astfel încât este destul de ridicat potențialul incidentelor din cauza unei erori umane sau tehnice”, a remarcat Pavel.

„Trebuie să ne asigurăm că nu va exista o escaladare a conflictului ca urmare a unor incidente neintenționate”, a adăugat el.

Anterior, agenția de stat belarusă Belsat a anunțat ca exercițiul militar comun al forțelor armate din Belarus și Rusia a trecut în faza a II-a, fază activă.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md